x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Brexit - Iohannis: Noi regretăm acest vot, dar îl respectăm; România este convinsă că UE trebuie să continue

Brexit - Iohannis: Noi regretăm acest vot, dar îl respectăm; România este convinsă că UE trebuie să continue

24 Iun 2016   •   13:08
Brexit - Iohannis: Noi regretăm acest vot, dar îl respectăm; România este convinsă că UE trebuie să continue

România rămâne ataşată proiectului european, fiind convinsă că UE trebuie să continue, a declarat vineri preşedintele Klaus Iohannis.

"Am analizat situaţia creată de votul de la referendumul care s-a ţinut ieri în Marea Britanie şi care, din nefericire, şi noi regretăm acest lucru, s-a soldat cu ceea ce se cunoaşte deja Brexit, adică Marea Britanie va părăsi UE. Noi regretăm acest vot, dar, în acelaşi timp, vreau să spun foarte clar că respectăm acest vot. UE este un proiect foarte valoros, România a fost de la bun început o ţară care a dorit să fie membră în UE, o ţară care a susţinut puternic ideea europeană. Şi, în acest context, vreau să spun după aceste consultări foarte clar: România rămâne ataşată proiectului european, România este convinsă că UE trebuie să continue, e un proiect bun şi trebuie să fim parte din el", a subliniat şeful statului, la finalul unei reuniuni de urgenţă de la Palatul Cotroceni. AGERPRES

×
Subiecte în articol: brexit klaus iohannis