x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Buşoi: Poate exista un proiect politic cu Cioloş şi fără să fie candidat pe listele PNL

Buşoi: Poate exista un proiect politic cu Cioloş şi fără să fie candidat pe listele PNL

05 Sep 2016   •   13:37
Buşoi: Poate exista un proiect politic cu Cioloş şi fără să fie candidat pe listele PNL

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a declarat, luni, că este "aproape exclus" ca premierul Dacian Cioloş să candideze la alegerile parlamentare pe listele acestui partid, dar că poate exista un proiect politic al PNL cu Cioloş şi fără o astfel de candidatură.


"Au fost nenumărate semnale publice şi nepublice că domnia sa e foarte hotărât să nu candideze pe lista niciunui partid la aceste alegeri. Discuţia legată de o candidatură la PNL în acest moment este puţin probabilă. E aproape exclus să se întâmple acest lucru. Asta nu înseamnă în continuare că şi fără a fi candidat pe listele PNL nu poate exista un proiect politic împreună cu domnul Cioloş care să însemne o susţinere a domniei sale de a continua ca şi premier cu un guvern politic, nu cu un guvern de tehnocraţi, aşa cum e normal şi aşa cum, de altfel, există şi aşteptarea publică după alegerile parlamentare. De la bun început s-a spus că acest guvern are un mandat limitat până la alegeri, strict datorită situaţiei din noiembrie 2015, când era nepotrivit să se aşeze un guvern politic după ceea ce s-a întâmplat la Colectiv, după nemulţumirea oamenilor, după toate lucrurile din acel moment", a afirmat Buşoi într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.

În ceea ce priveşte intenţia unor miniştri de a candida pe listele PNL, Cristian Buşoi a susţinut că liberalii sunt deschişi şi că au anunţat acest lucru "şi public, şi în privat".

"Urmează să se decidă să vină. Evident că nu putem să facem rugăminţi publice, nu putem să dăm nume, nu putem să facem asta prin intermediul presei. Dacă dintre miniştrii care se simt apropiaţi de viziunea şi ideologia PNL există dorinţa în rândul unora dintre domniile lor să se alăture proiectului PNL, deschidere există, doar că trebuie să vină. Sunt trei-patru miniştri care ar putea veni alături de PNL", a adăugat Buşoi.

El a reiterat că liberalii doresc un guvern politic după alegerile parlamentare, o guvernare de centru-dreapta în jurul PNL.

"Întotdeauna în guvernele politice au existat unul-doi miniştri tehnocraţi. La Justiţie, la Externe, la Fonduri europene uneori - de-a lungul celor 25 de ani s-a întâmplat. Asta nu înseamnă, însă, că imensa majoritate a miniştrilor nu trebuie să fie oameni politici. Trebuie să fie oameni politici pentru că altfel va fi foarte complicat ca timp de patru ani de zile să ducă la îndeplinire un proiect", a mai spus preşedintele PNL Bucureşti. AGERPRES

×