x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Buşoi şi-a delegat atribuţiile de preşedinte PNL Bucureşti lui Alexandru Nazare pe perioada campaniei la europarlamentare

Buşoi şi-a delegat atribuţiile de preşedinte PNL Bucureşti lui Alexandru Nazare pe perioada campaniei la europarlamentare

15 Mar 2019   •   22:30
Buşoi şi-a delegat atribuţiile de preşedinte PNL Bucureşti lui Alexandru Nazare pe perioada campaniei la europarlamentare

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a anunţat că pe perioada campaniei pentru alegerile europarlamentare a delegat atribuţiile aferente funcţiei prim-vicepreşedintelui organizaţiei, Alexandru Nazare.

"Pentru că voi fi implicat şi în campania electorală naţională, nu doar în cea din Bucureşti, am delegat prim-vicepreşedintelui Alexandru Nazare prerogativele de preşedinte al PNL Bucureşti pe perioada precampaniei şi a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare. Este o decizie care demonstrează încredere atât în Alexandru Nazare, care este şeful de campanie al PNL Bucureşti, cât şi în echipa de conducere a Organizaţiei, în ceea ce am muncit până acum împreună şi în rezultatele bune pe care le aşteptăm cu toţii. Am încredere că uniţi vom reuşi să avem un scor pe măsura implicării şi a profesionalismului fiecărui membru al Organizaţiei PNL Bucureşti", a precizat Cristian Buşoi, vineri, într-un comunicat al PNL Bucureşti.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: busoi pnl bucuresti europarlamentare