x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ca la noi, la nimenea! Guvernul înființează în august ce a DESFIINȚAT acum 9 luni: INA

Ca la noi, la nimenea! Guvernul înființează în august ce a DESFIINȚAT acum 9 luni: INA

de Dan Constantin    |    07 Aug 2020   •   21:45
Ca la noi, la nimenea! Guvernul înființează în august ce a DESFIINȚAT acum 9 luni: INA
Sursa foto: Lucian Alecu

Guvernul a avut pe ordinea de zi a ședinței  din 7 august o Hotărâre privind înființarea Institutului Național de Administrație . Dacă citești proiectul respectiv, ai impresia că ar fi o instituție nouă dar, datele de identificare, scopul, modul de organizare și funcționare sunt aproape identice cu cele ale Institutului Național de Administrație, care a fost desființat în noiembrie 2019. Așadar, noua este de fapt vechea instituție, manevra fiind necesară pentru a plasa ,probabil,  la INA o garnitură de conducere afiliată politic PNL.

 INA , cu site-ul oficial suspendat pentru reorganizare, va avea o schemă de 100 de angajați și 13 automobile. Succes! Așa se face, iată, pentru știința personalului superior din administrație, o nouă instituție ,după metoda „Aceeași Mărie, cu altă pălărie !”

×