x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Campanie electorală violentă în Suceava

Campanie electorală violentă în Suceava

de Nicu Amuraritei    |    24 Mai 2008   •   00:00
Campanie electorală violentă în Suceava

ANCHETĂ ● Deputatul PD-L Aurel Olărean, cercetat de poliţişti
Deputatul PD-L de Suceava, Aurel Olărean, face obiectul unei anchete a Poliţiei Rădăuţi, pentru distrugere şi ameninţare, în urma unui incident pe care parlamentarul l-a provocat joi seară pe raza localităţii Suceviţa.



ANCHETĂ ● Deputatul PD-L Aurel Olărean, cercetat de poliţişti
Deputatul PD-L de Suceava, Aurel Olărean, face obiectul unei anchete a Poliţiei Rădăuţi, pentru distrugere şi ameninţare, în urma unui incident pe care parlamentarul l-a provocat joi seară pe raza localităţii Suceviţa.

Aurel Olărean, care va candida din partea PD-L pentru Primăria Rădăuţi, este acuzat că l-a ameninţat pe Romeo Galan, fiul contracandidatului său de la PNL, Constantin Galan. De asemenea, el a spart parbrizul maşinii lui Romeo Galan cu o piatră şi a avariat capota autoturismului. Nu este pentru prima dată cînd Aurel Olărean este în centrul unui scandal. În august 2005, el a fost acuzat de mai mulţi poliţişti rădăuţeni, aflaţi într-o misiune, că autoturismul lor a fost blocat în trafic de cel al deputatului, că au fost somaţi de acesta să coboare din maşină, să stea cu mîinile sus la perete şi să dea o serie de explicaţii. De asemenea, Olărean i-a verificat pe poliţişti cu fiola pentru a stabili dacă aceştia au consumat alcool. Dosarul parlamentarului a ajuns la instanţa supremă, însă pînă acum nu s-a dat nici o soluţie.

REPLICĂ. Parlamentarul democrat-liberal recunoaşte că a fost implicat într-un incident pe raza comunei sucevene Suceviţa, însă spune că a fost să riposteze în faţa unor "grave jigniri" aduse soţiei sale. "Împreună cu soţia mea – care se afla la volan – coboram cu autoturismul pe un drum forestier din Suceviţa. În faţa noastră, la volanul unei alte maşini, se afla domnul Romeo Galan, fiul domnului Constantin Galan, membru PNL, unul dintre contracandidaţii mei la Primăria Rădăuţi. Domnul Romeo Galan a avut o conduită agresivă la volan, cu intenţia vădită de a o provoca pe soţia mea. De asemenea, domnul Romeo Galan a făcut semne obscene la adresa soţiei mele. De aceea, am coborît din maşină pentru a-i cere socoteală domnului Romeo Galan şi pentru a-i solicita ferm să înceteze cu atitudinea agresivă şi provocatoare", a declarat Olărean, care crede că la mijloc se află "o diversiune pusă la cale de liberalii rădăuţeni".

Crimă în barul candidatului PD-L

Constantin Mintar, un tînăr de 21 de ani, a fost înjunghiat mortal joi seară în barul lui Irinel Neculai Tiron, viceprimarul comunei sucevene Păltinoasa, candidat pentru un mandat de consilier local din partea PD-L. Potrivit relatării barmaniţei Doina Catargiu, victima se afla în local şi consuma o bere în momentul în care a intrat agresorul Adi Cercel. "Adi Cercel a intrat, a comandat şi el o bere şi, fără să spună nici un cuvînt, a scos cuţitul şi l-a înjunghiat pe Costel Mintar‘‘, a spus barmaniţa. Medicii de la Ambulanţă sosiţi la faţa locului nu au putut decît să constate decesul victimei, care pierduse foarte mult sînge. Adi Cercel a fost arestat preventiv pentru omor deosebit de grav. "În barul viceprimarului li se dă de băut oamenilor pentru a vota cu PD-L la alegerile din 1 iunie. Asta se face de cînd a început campania electorală şi nu este normal. Noi am reclamat în repetate rînduri modul violent în care îşi fac campanie cei de la PD-L şi Păltinoasa nu face excepţie de la regulă‘‘, a declarat vicepreşedintele PSD Suceava, Corneliu Popovici, care îi consideră pe democrat-liberali autori morali ai crimei. O poziţie similară a fost exprimată şi de deputatul PNL de Suceava, Mihai Sandu Capră.
PD-L Suceava a respins ieri acuzaţiile, făcînd trimitere la un raport al Poliţiei din Păltinoasa, în care se precizează că nici una dintre persoanele implicate în incidentul de joi noaptea, soldat cu un mort, nu era membru PD-L şi "faptele nu au conotaţii politice‘‘.

Sesizare

Vicepreşedintele PSD, deputatul Eugen Bejinariu a anunţat ieri că va sesiza Comisia de abuzuri în cazul deputatului PD-L Aurel Olărean pentru că "trebuie oprit acest comportament huliganic". Bejinariu nu s-a arătat surprins de incident, deoarece PD-L "doar prin ameninţări cu bîta face politică". El a catalogat ca inadmisibil modul dictatorial al PD-L prin care vrea "să extermine toate partidele cu bîta şi pistolul". Totodată, liderul PSD Suceava, Gavril Mîrza, a spus că va solicita şefului IPJ Suceava, Ioan Nicuşor Todiruţ, să informeze opinia publică despre ce s-a întîmplat la Suceviţa, pentru "a nu plana suspiciuni asupra poliţiei", avînd în vedere că "poliţia nu este lăsată să-şi facă datoria".

×