x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Candidatură: Iohannis, acuze la adresa PSD

Candidatură: Iohannis, acuze la adresa PSD

28 Oct 2019   •   18:50
Candidatură: Iohannis, acuze la adresa PSD

Preşedintele Klaus Iohannis și-a lansat programul prezidenţial pentru un nou mandat, accentul căzând însă pe aceleaşi vechi acuzaţii la adresa PSD. Astfel, “PSD a neglijat investiţiile în infrastructură, slăbind încrederea noastră în perspectivele de dezvoltare”, a spus Iohannis. El a menţionat că în domeniul energiei, „prin măsurile hazardate şi intempestive ale guvernării PSD, România risipeşte resurse”. În opinia preşedintelui, „România normală e România competitivă”.

×