x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Caravana - Seres a poposit in satul bunicilor

Caravana - Seres a poposit in satul bunicilor

06 Iul 2004   •   00:00

Proaspat anuntat candidatul PUR la presedintia Romaniei, Codrut Seres a facut primul drum in satul Hurezu, judetul Satu-Mare, localitatea unde a copilarit.

"Este o lansare de suflet a mea intr-un nou inceput pentru mine si sper pentru toti romanii. Am vrut sa-i am alaturi pe cei care m-au educat, pe mamaia care m-a crescut. Imi doresc sa pornesc la acest drum de la cei care m-au invatat primii pasi", a declarat Codrut Seres.

Vizita in satul in care a crescut este punctul de pornire a caravanei candidatului umanist la presedintia tarii, care va cuprinde in aceasta vara toate judetele. "Ne propunem sa ne intalnim cu oamenii simpli, asa cum sunt cetatenii acestei tari, care sa ne transmita problemele lor. Aceste discutii vor contribui la finalizarea programului meu electoral si al partidului. Sunt foarte multe de facut in aceasta tara. Eu nu am pierdut legatura cu oamenii simpli. Vreau sa conving electoratul ca Partidul Umanist este o alternativa la actuala clasa politica", a mai declarat candidatul PUR. Presedintele Partidului Umanist, Dan Voiculescu, a fost alaturi de Codrut Seres pentru a-l incuraja si a-l sustine. Candidatul umanist a fost insotit si de vechii sai prieteni, Mircea Radu si Dan Negru, de Mihai Leu, membru in Consiliul National al Partidului Umanist, si de alti colegi din conducerea partidului.

×
Subiecte în articol: politic