x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Carmen Dan: Nu am avut niciun război nici cu fostul premier, nici cu fostul şef al Poliţiei Române

Carmen Dan: Nu am avut niciun război nici cu fostul premier, nici cu fostul şef al Poliţiei Române

11 Feb 2018   •   20:40
Carmen Dan: Nu am avut niciun război nici cu fostul premier, nici cu fostul şef al Poliţiei Române

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, neagă că ar fi avut divergenţe personale cu fostul premier al României, Mihai Tudose, şi cu fostul şef al Poliţiei Române, Bogdan Despescu.

Carmen Dan a declarat, duminică, într-o emisiune la România TV, că nu înţelege care au fost motivele pentru care primul ministru a avut acea "poziţionare", susţinându-l pe şeful Poliţiei Române după scandalul poliţistului pedofil.

"Nu este vorba de o dispută personală. Eu nu am niciun război cu nimeni şi nici nu am avut în acea perioadă un război cu cineva anume, nici cu inspectorul general al Poliţiei Române de la acel moment, nici cu primul-ministru al României. Nu am avut decât dorinţa de a explica nişte lucruri pe care eu le-am constatat, de a obţine şi de a pune la dispoziţie şi pe masa dialogului nişte informaţii pe care şi eu ca ministru le-am obţinut foarte greu", a afirmat ministrul de Interne.

Dan a precizat că a încercat să comunice cu fostul prim-ministru Mihai Tudose şi a adăugat că nu a existat însă reciprocitate la dialog.

"Ştiu cu exactitate sau ştiu cu certitudine că lucrurile nu s-ar fi rostogolit aşa cum s-a întâmplat dacă orice diferenţă de opinie între ministru şi premier ar fi rămas în cadru instituţional. Eu am încercat lucrul acesta în acea perioadă, însă nu am simţit că există reciprocitate în comunicare şi nu am putut avea o altă abordare decât aceea de a rămâne fermă, conform propriilor mele informaţii", a mai adăugat ministrul Carmen Dan. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Carmen Dan