x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cătălin Boboc (PNL): Nu am trădat niciodată şi nici nu voi trăda

Cătălin Boboc (PNL): Nu am trădat niciodată şi nici nu voi trăda

16 Sep 2016   •   15:15
Cătălin Boboc (PNL): Nu am trădat niciodată şi nici nu voi trăda
Sursa foto: facebook.com/catalin.boboc

Fostul preşedinte al PNL Brăila, senatorul Cătălin Boboc, a menţionat că nu pregăteşte nicio 'conspiraţie' cu foştii PDL-işti pentru a fi susţinut în obţinerea unui nou mandat de parlamentar, aşa cum este acuzat şi a dat asigurări că nu a trădat niciodată şi nici nu va trăda PNL.

'Am aflat ieri, pe surse, că pregătesc o mare conspiraţie. Nu am trădat niciodată şi nici nu voi trăda! Dar această paradigmă - PNL/PDL - trebuie schimbată, suntem un singur partid, PNL. Nu pot înţelege de ce trebuie să ne măcinăm în conflicte interne, mânate de ambiţii personale. Mi-ar plăcea să văd aceiaşi colegi(sursele), luptând cu aceeaşi dârzenie în bătălia politică pe care o avem de dat cu adevăratul adversar, PSD. Mi-ar plăcea să-i văd promovând, cu aceeaşi ardoare, ideile şi valorile liberale împotriva populismului pesedist. Sigur, pentru asta ar fi nevoie să renunţe la mizele mici şi să scape de trac. Nu fac înţelegeri imorale şi nici nu particip la conspiraţii! Cred în valorile liberale şi in liberalii oneşti şi mai cred că, mai ales după înfrângeri, trebuie să fim uniţi, oricât încearcă unii să ne dezbine!', a scris Boboc pe o reţea de socializare.

Fostul lider al PNL Brăila, care şi-a dat demisia din funcţie în urmă cu două luni de zile, ca o 'asumare' a rezultatelor obţinute la alegerile locale din municipiu, dar şi pentru a linişti unele 'animozităţi interne', face referire în declaraţia sa la o serie de informaţii potrivit cărora ar fi promis la centru că, dacă este susţinut de PDL-işti să candideze pentru un nou mandat, va ajuta tabăra fostului PDL să preia puterea în PNL Brăila.

Preşedintele PNL Brăila, Vasile Cortez, a declarat, într-o conferinţă de presă, că în momentul în care a preluat şefia filialei brăilene a primit asigurări din partea copreşedintelui PNL Alina Gorghiu că la Brăila conducerea centrală a partidului nu va impune candidaţii pentru alegerile parlamentare din acest an şi a infirmat zvonul potrivit căruia Boboc ar fi susţinut de conducerea centrală a partidului pentru un nou mandat.

'A fost un zvon că este susţinut de la centru, dar am discutat cu cine trebuie şi în prezenţa persoanelor respective, iar acel zvon s-a lichidat. Nu este susţinut de la centru', a declarat Vasile Cortez. AGERPRES

×
Subiecte în articol: catalin boboc boboc pnl tradare