x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cazanciuc: MJ a dat aviz negativ la Legea amnistierii; ar fi însă o soluţie pentru penitenciare

Cazanciuc: MJ a dat aviz negativ la Legea amnistierii; ar fi însă o soluţie pentru penitenciare

de Mediafax    |    16 Dec 2013   •   19:32
Cazanciuc: MJ a dat aviz negativ la Legea amnistierii; ar fi însă o soluţie pentru penitenciare

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, luni, că ministerul a dat un aviz negativ la proiectul legii amnistierii şi că e nevoie de dezbatere pe un asemenea act normativ, el precizând însă că, în opinia sa, ca administrator de sistem, aceasta ar fi o soluţie pentru a degreva penitenciarele.

"Pe această iniţiativă parlamentară ministerul a dat un aviz negativ. Sigur, din punctul meu de vedere, ca administrator de sistem, este o soluţie pentru a degreva Administraţia penitenciarelor, care este supraîncărcată, există condamnări la CEDO pentru condiţiile de detenţie. Dar acest lucru trebuie făcut din nou cu foarte mare atenţie, trebuie văzut exact pentru ce tip de infracţiuni o asemenea măsură poate fi aplicată pentru a avea o acceptare socială a unei asemenea decizii", a explicat Cazanciuc răspunzând unei întrebări pe această temă.

El a arătat că un act normativ de o asemenea amploare trebuie dezbătut.

"Este o procedură prevăzută de lege, dar pentru a putea fi aplicată aşa, în spiritul ei, cum prevede legea, cred că este nevoie de o acceptare socială şi e nevoie de o dezbatere pe un asemenea act normativ. Cu cât un act normativ de o asemenea amploare este mai mult dezbătut şi înţeles, cu atât cu siguranţă el va fi uşor de acceptat sau nu", a apreciat ministrul Justiţiei.

×
Subiecte în articol: legea amnistiei robert cazanciuc