x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cazanciuc (PSD) la Iași: Îl invit pe domnul Iohannis să căutăm proiectele depuse de Guvern în Parlament, va fi dezamăgit, nu e niciunul

Cazanciuc (PSD) la Iași: Îl invit pe domnul Iohannis să căutăm proiectele depuse de Guvern în Parlament, va fi dezamăgit, nu e niciunul

24 Ian 2020   •   17:29
Cazanciuc (PSD) la Iași: Îl invit pe domnul Iohannis să căutăm proiectele depuse de Guvern în Parlament, va fi dezamăgit, nu e niciunul

Social-democratul Robert Cazanciuc, vicepreşedinte al Senatului, a declarat vineri, în discursul susţinut la manifestările organizate la Iaşi de Ziua Unirii Principatelor, că momentul istoric de acum 161 de ani ne învaţă lecţia că referendumurile, consultările, alegerile sunt ale cetăţenilor, nu ale politicienilor.


"În martie 1856 se încheie o Pace de la Paris, care consfinţeşte dreptul Principatelor Române de a cunoaşte dorinţele poporului prin organizarea unui parlament, a unui divan, a unui parlament ad-hoc în care să fie reprezentate toate clasele sociale. Din păcate, primele alegeri organizate în Moldova sunt viciate de interesele unor boieri închinate Înaltei Porţi. Câţiva patrioţi români au reuşit să pună capăt acestui proiect de dezbinare a poporului român şi, cu ajutorul Franţei şi Marii Britanii, a reuşit să anuleze aceste alegeri. Dacă România este astăzi aşa cum este, cred că trebuie să nu uităm contribuţia decisivă pe care a avut-o împăratul Franţei, Napoleon al III-lea, şi Regina Victoria a Marii Britanii. Unirea Principatelor ne învaţă multe lecţii despre curaj, unitate, spirit democratic, viziune ale înaintaşilor noştri, dar anul acesta cred că trebuie să ne aplecăm mai mult asupra lecţiei pe care ne-o oferă această scurtă istorie. Referendumurile, consultările, alegerile sunt ale cetăţenilor, nu ale politicienilor. Anul acesta ne rămâne să organizăm alegeri care să servească interesul cetăţenilor, şi nu al politicienilor, care vor să obţină cât mai multe lucruri în divanul românesc", a afirmat Cazanciuc.

Totodată, senatorul PSD a ţinut să îi dea o replică şi preşedintelui Klaus Iohannis, care a spus în discursul său susţinut vineri în Piaţa Unirii din Iaşi că PSD vrea să blocheze în Parlament toate reformele actualei guvernări şi de aceea este nevoie de alegeri anticipate, care nu sunt "un moft", ci "o dorinţă stringentă a societăţii".

"Făcea un apel domnul preşedinte Iohannis la Parlamentul României să nu blocheze proiectele depuse de Guvern. De trei luni de zile, senatorii şi deputaţii caută proiectele depuse de Guvern. Îl invit pe domnul Iohannis să căutăm împreună aceste proiecte depuse de Guvern, dar va fi dezamăgit, pentru că nu este niciunul. Şi pentru că soarele, astăzi, ne încălzeşte pe noi, aici, sper să coboare şi la Palatul Victoria să ne lumineze", a mai afirmat senatorul PSD Robert Cazanciuc. AGERPRES

×
Subiecte în articol: robert cazanciuc