x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce au reclamat americanii observatorilor români

Ce au reclamat americanii observatorilor români

de Gabriela Antoniu    |    13 Noi 2018   •   09:53
Ce au reclamat americanii observatorilor români

O delegaţie a României a participat săptămâna trecută în calitate de observator la alegerile din SUA. Surpriză sau nu, principalele plângeri ale partidelor din Opoziţie, candidaţilor americani, ONG-urilor sunt legate de folosirea instituţiilor şi fondurilor publice în campania electorală de către guvernanţi.Chiar şi aşa, România ar avea două lecţii importante de învăţat după alegerile din SUA.

Costel Neculai Dunava (PSD) şi Petre Movilă (PMP) au fost observatori din partea României la alegerile parţiale din SUA. Cei doi deputaţi sunt membrii titulari ai AP OSCE, care a invitat statele membre să-şi trimită observatori la procesul electoral din SUA. Delegaţia României a fost repartizată la secţii de votare din Washington DCşi zona Maryland. Deputatul Petru Movilă a povestit pentru Jurnalul ce a presupus statutul de observator la alegerile din SUA.

“A fost o misiune cu program standard, ca program şi reguli. Observatorii au întâlniri de dimineaţa pâna seara în ziua votului, mai puţin în preziua votului, când astfel de întâlniri au loc doar timp de jumătate de zi. Sunt întâlniri cu candidaţii, cu reprezentanţii partidelor din care fac parte candidaţii– democraţi, republicani, verzi şi libertarieni. Aceştia îşi spun punctul de vedere despre probleme pe care le consideră ei că trebuie aduse în atenţia observatorilor. De asemenea sunt întâlniri cu ONG-urile, cu reprezentanţii mass-media, ai Comisiei Electorale Centrale, care-şi spun opinia despre cum sunt organizate alegerile. Sunt prezentate puncte de vedere, evaluări, mai puţin sondaje de opinie, pentru ca observatorii să aibă o imagine clară despre sistemul de vot, sistemul legislativ, organizarea statului respective. Fiecare echipă de 2-3 parlamentari are arondate 1-20 secţii de votare. În fiecare secţie de votare trebuie să stai cel puţin 20-25 de minute. Programul începe cu o jumătate de oră înaintea deschiderii secţiei de votare, pentru a verifica dacă se respectă procedurile, dacă materialele sunt sigilate, iar programul se încheie cu numărarea voturilor, până la ultima secţie, după închiderea urnelor”, ne-a declarat Petre Movilă.

Întrebat dacă s-au întâlnit cu vreun candidat celebru, deputatul PMP a spus că au avut întâlniri doar cu reprezentanţi ai partidelor- purtători de cuvânt, directori de campanie, iar aceste întâlniri au avut loc strict într-un cadrul instituţional. “Delegaţiile de observatori nu au voie să exprime puncte de vedere individuale şi să aibă întâlniri separate cu staff-urile de campanie ale partidelor”, a precizat Petru Movilă.

Cum pentru mulţi dintre noi, SUA, societatea americană, în general, reprezintă un model, sunt totuşi unele probleme pe care le întâlnim şi în ograda lor. “De regulă, problemele semnalate observatorilor OSCE se referă la faptul că aceia care sunt la guvernare folosesc instituţiile statului şi fondurile publice , media pentru promovare în campania electorală”, spune Petre Movilă. Cu alte cuvinte, se întâmplă şi la case mai mari, nu numai la noi.

Nici ONG-urile nu sunt neutre, total neimplicate. „Sunt implicate, afiliate politic, au o cultură civică consistentă”, afirmă deputatul.

Amabilitate şi disponibilitate

Un alt aspect remarcat de parlamentarul român se referă la electoratul american pe care îl consideră ordonat, disciplinat. “În ziua votului, marţi dimineaţă, pe 6 noiembrie, ploua. Oamenii erau la rând, 40-50 de persoane. Asteptau liniştiţi să intre la vot. Foarte important un lucru. Amabilitatea şi disponibilitatea celor din secţiile de vot în a-i consilia pe cei care vin să voteze. Fără să intre doi în cabină, fără să le indice cu cine să voteze. De exemplu, dacă intra un om dezorientat în secţia de vot, imediat un membru al secţiei de votare îl întreba care e problema, o rezolva şi îl aşeza la rândul care trebuie”, povesteşte Petre Movilă.

Ce ar fi de învăţat

Petre Movilă apreciază foarte mult sistemul de vot american. “Este eficient, faptul că au această procedură de evoting asigură o participare şi mai mare. E un sistem automatizat din foarte multe puncte de vedere, calculatoare, monitoare, padscreen-uri pentru semnat prezenţa la vot. E diferit şi interesant”, arată deputatul. El mai spune că, din experienţa sa de observator, două lucruri foarte importante ar fi de reţinut: oamenii vin la vot şi îşi asumă o poziţie de vot. „Ceea ce este extraordinar. Nu există că nu am pe cine să votez. Sunt şi la ei oameni, nu sunt perfecţi. Al doilea lucru foarte important este că sunt foarte amabili, disciplinaţi, cuminţi, liniştiţi. Nu sunt agresivi, răi, dacă pot să mă exprim aşa”. El a adăugat că a fost o experienţă inedită şi interesantă referitoare la sistemul de vot şi mentalitatea americană, iar delegaţia României a fost apreciată.

Delegaţia României, format din deputaţii Costel Neculai Dunava (PSD) şi Petre Movilă (PMP) a fost repartizată la secţii de votare din Washington DCşi zona Maryland.

„România nu a prea fost invitată ca observator la alegerile din SUA. A fost a doua oară. Invitaţia vine de la statele care organizează alegerile. Eu am fost prima dată observator la alegerile din SUA. Am mai fost în alte ţări”, Petru Movilă, deputat PMP

 

 

×
Subiecte în articol: observatori romani SUA