x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce averi au la vedere Dragnea, Băsescu şi Tăriceanu

Ce averi au la vedere Dragnea, Băsescu şi Tăriceanu

de Marius Gîrlașiu    |    04 Iul 2017   •   09:55
Ce averi au la vedere Dragnea, Băsescu şi Tăriceanu
Sursa foto: DIANA OROS

Cele mai recente declaraţii de avere ale principalilor oameni în stat arată că politica poate fi pentru unii o activitate extrem de profitabilă. De la președinții celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, până la fostul președinte Traian Băsescu, marii lideri politici așteaptă fără griji ziua de mâine. Toţi au conturile pline, case fără număr, terenuri și mașini luxoase, iar odată cu noua Lege a salarizării vor câștiga mai mult decât dublu din indemnizaţia de parlamentari.

Liderul PSD Liviu Dragnea a avut un an 2016 extrem de profitabil. Potrivit ultimei declaraţii de avere, preşedintele Camerei Deputaţilor a încasat anul trecut aproape un milion de lei bani gheaţă. A câştigat 220.000 de lei dintr-un contract de închiriere şi alţi 630.000 de lei din vânzarea unui imobil cu teren în Turnu Măgurele. În plus, Dragnea şi-a sporit veniturile cu încă 76.838 de lei – indemnizaţia de deputat. Şeful PSD deţine un teren intravilan (2.913.35 mp), un apartament (80 mp) şi un spaţiu comerical (1.527 mp) în Turnu Măgurele şi are plasamente de 80.710 euro şi 460.110 lei la Hotelul Turris din localitate. Social-democratul conduce două autoturisme: o Skoda Superb cumpărată şi un BMW X5 fabricat în 2009 pe care l-a primit ca donaţie din partea unei cumnate şi a nepoţilor. Dragnea mai are două conturi la BRD, unul în valoare de 3.000 de dolari şi altul în valoare de 37.796 de lei şi a încasat prin AEP 10.500 de lei reprezentând rambursarea contribuţiei din campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2016.

Liderul ALDE are şapte case

La rândul său, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, deţine două terenuri intravilane în suprafaţă totală de 4.109 mp în comuna Snagov din judeţul Ilfov. Liderul ALDE are nu mai puţin de şapte locuinţe: o casă de vacanţă în Snagov, un apartament în Năvodari, judeţul Constanţa şi alte cinci apartamente în Capitală. Dintre acestea, două au fost moştenite anul acesta din partea mamei. Tăriceanu are acasă un veritabil parc auto format din şase autoturisme (trei Citroën, un Mercedes-Benz, o Lancia din 1970 şi un Fiat din 1966) şi o motocicletă Triumph fabricată în 1996. În noiembrie anul trecut, al doilea om în stat a vândut cu 15.000 de euro un autoturism Citroën, iar în 2013 a dobândit bijuterii şi ceasuri aparţinând soţiei în valoare de 60.000 de euro. Fostul lider PNL a încasat anul trecut aproape 190.000 de lei ca preşedinte al Senatului şi alţi 38.400 de lei din închirierea unui apartament în Capitală. Tăriceanu deţine o cotă de participare de 85% din Automotive Trading Services SRL, cu titluri în valoare de 297.500 de lei, şi alte titluri în Intervam S.A. (4.900 de lei) şi SOPAS S.A. (300 de lei). Tot la capitolul plasamente , a raportat o cesiune de drepturi pentru Pădurea Valea Lungă din judeţul Dâmboviţa (250 ha) în valoare de 250.000 de euro. Anul trecut, politicianul a acordat cinci împrumuturi în nume personal, dintre care un împrumut de aproape 300.000 de euro către Automotive Trading Services SRL, unul de 45.000 de lei către organizaţia ALDE Bucureşti şi altul de 44.500 de lei către fostul ministru Daniel Barbu. Atât AEP, cât şi actualul şef al acestei instituţii, fostul senator Daniel Barbu, i-au returnat însă împrumuturile. Tăriceanu a rămas, totuşi, cu o datorie de 247.907 lei din campania prezidenţială din 2014. Anul trecut, actuala soţie a şefului ALDE, Loredana Florentina Moise, a încasat 30.537 de lei ca designer vestimentar, iar Mihai Popescu Tăriceanu, fiul politicianului, a obţinut 36.000 de lei pensie de întreţinere din partea Ioanei Valmar, fosta soţie a lui Tăriceanu. Liderul ALDE are 162.454 euro, 14.518 lei şi 7.948 de dolari în diverse conturi deschise la mai multe bănci şi 284.877 de euro plasaţi în fonduri de investiţii.

Câţi bani ia şeful PMP pentru cei zece ani la Cotroceni

Liderul PMP Traian Băsescu a primit în 2016 o indemnizaţie de fost preşedinte în valoare de 139.200 de lei, plus pensia de aproape 38.000 de lei pe an. Băsescu a mai încasat 2.767 de lei în prima lună ca senator. Fostul şef de stat mai deţine, împreună cu soţia sa Maria, un apartament de 250 mp în Capitală, după ce în mai 2016 a vândut cu 38.000 de euro un apartament în Constanţa. Băsescu are bijuterii, ceasuri şi tablouri în valoare totală de 99.000 de euro, iar în conturile sale se găsesc 685.962 de lei, 67.080 de euro şi 58.323 de dolari. Liderul PMP conduce o Dacia Duster şi un Ford BMax, iar anul trecut şi-a împrumutat partidul cu 55.000 de lei. În 2015, Ioana Băsescu, fata cea mare a fostului preşedinte, i-a returnat integral tatălui său un împrumut în valoare de 565.000 de lei.

Nicuşor Dan stă în chirie şi nu are nicio casă

Fostul lider USR Nicuşor Dan a încasat anul trecut 30.000 de lei de la Institutul de Matematică al Academiei Române, sporindu-şi veniturile cu 1.300 de lei ca manager de proiect la Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi 2.200 de lei indemnizaţia de deputat pe prima lună. Nicuşor are datorii la bănci de 99.178 de euro, deţine un teren intravilan de 7.460 mp în Predeal achitat parţial prin credit ipotecar şi nu are niciun imobil proprietate personală. Politicianul stă cu chirie într-un cartier din Capitală. Fondatorul USR a primit în 2016 donaţii în valoare de 251.000 de lei pentru precampania şi campania electorală, o altă donaţie de 1.000 de euro tot pentru campanie şi una separată de 30.000 de lei. Nicuşor Dan conduce un autoturism Citroën fabricat în 1986.

UDMR plăteşte mai bine decât Parlamentul

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a încasat anul trecut 62.651 de lei ca deputat şi 62.700 de lei ca preşedinte al Uniunii, iar în 2017 şi-a cumpărat, alături de soţie, o casă de aproape 120 mp în municipiul Cluj-Napoca. Soţii Kelemen mai deţin împreună alte trei case, una în Cluj şi două în judeţul Harghita. Hunor conduce un Ford Fiesta, are tablouri de artişti contemporani în valoare de 6.000 de euro şi un credit ipotecar de 260.000 de lei scadent în 2022. Preşedintele UDMR are 88.603 lei şi 808 euro în diverse conturi bancare şi alţi 32.153 de lei plasaţi în fonduri de investiţii.

×
Subiecte în articol: dragnea basescu tariceanu averi