x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce erori a gasit Curtea de Conturi la Ministerul Mediului

Ce erori a gasit Curtea de Conturi la Ministerul Mediului

19 Feb 2018   •   19:09
Ce erori a gasit Curtea de Conturi la Ministerul Mediului

Ministerul Mediului a înregistrat, în 2016, în mod eronat, bunuri în valoare de peste 15,66 miliarde de lei atât în evidenţa contabilă, cât şi în "Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului", deşi acestea erau arii protejate cu "forme de proprietate diferite", se arată în raportul Curţii de Conturi pe anul 2016.

 

"În operaţiunea de inventariere şi evaluare a bunurilor aparţinând domeniului public şi privat al statului s-a constatat că atât în evidenţa contabilă proprie, cât şi în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului au existat înregistrări eronate ale unor bunuri care nu aparţin şi nu se află în administrarea entităţii. Aceste bunuri, în valoare de 15.665.153 mii lei, reprezintă ariile protejate care au fost înregistrate şi declarate ca bunuri publice, cu toate că, potrivit cadrului legal în vigoare, pentru Ministerul Mediului acestea reprezintă doar regimuri de protecţie care se instituie asupra unor perimetre în scopul conservării şi utilizării durabile a florei şi faunei sălbatice, terenurile având forme de proprietate diferite", se menţionează în documentul citat.

Totodată, concluziile Curţii de Conturi arată că, în evidenţa contabilă a Ministerului Mediului, au fost reflectate cheltuieli cu servicii prestate în luna decembrie 2015, condiţii în care atât contul de rezultat patrimonial al anului 2016, cât şi contul de execuţie au fost denaturate cu suma de 2,150 milioane de lei.

"Situaţiile financiare consolidate la 31.12.2016, întocmite şi raportate de ordonatorul principal, nu reflectă cu acurateţe informaţiile privind creanţele comerciale şi creanţele bugetare, în contul 'Creanţe comerciale şi avansuri' fiind raportate şi drepturi de creanţă derivate din sursele de constituire a fondului pentru mediu. Această eroare provine din contabilitatea Administraţiei Fondului pentru Mediu, iar prin consolidare aceasta a fost preluată, nefiind sesizată de personalul de specialitate. Valoarea creanţelor bugetare evidenţiate eronat în situaţiile financiare centralizate, sub aspectul creanţelor comerciale, deşi natura lor era de creanţe bugetare, este de 3.599.774 mii lei", notează Curtea de Conturi.

Instituţia de control precizează, de asemenea, că, între datele raportate în bilanţul contabil consolidat şi cele înscrise în balanţa de verificare întocmită la 31 decembrie 2016 există o neconcordanţă în sumă de 1,983 milioane de lei la nivelul soldurilor conturilor de stocuri, în sensul că valorile din balanţa de verificare sunt mai mici decât cele din bilanţ.

"Această neconcordanţă a apărut ca urmare a funcţionării neadecvate a programului informatic de evidenţă şi raportare contabilă, precum şi a unor controale interne inadecvate la nivelul Compartimentului contabilitate. În misiunea de audit financiar s-a stabilit că diferenţa dintre cele două raportări reprezintă disponibilităţi băneşti în conturile de trezorerie, observaţie însuşită de entitate", se arată în Raportul de specialitate.

Conform Curţii de Conturi, în cazul Ministerului Mediului au mai fost semnalate deficienţe în ceea ce priveşte neînregistrarea în conturi în afara bilanţului şi neprezentarea în notele explicative la situaţiile financiare a obligaţiilor create ca urmare a notificării de pretenţii formulate de OMV Petrom, în baza prevederilor din Contractul de privatizare a SC Petrom SA, operaţiuni care pot genera consecinţe semnificative, de ordin financiar, asupra statului român. AGERPRES

×