x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Liviu Dragnea despre o posibilă remaniere guvernamentală

Ce spune Liviu Dragnea despre o posibilă remaniere guvernamentală

22 Iul 2018   •   23:26
Ce spune Liviu Dragnea despre o posibilă remaniere guvernamentală

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seară că în coaliţia de guvernare nu a fost discutat subiectul unei posibile remanieri guvernamentale, în această vară, menţionând totodată că premierul Viorica Dăncilă va prezenta luni bilanţul primelor şase luni de guvernare.

"Vă spun foarte sincer că n-am avut nicio discuţie, nici cu domnul preşedinte Tăriceanu, nici cu doamna Viorica Dăncilă, nici cu toţi trei la un loc, despre acest subiect. Efectiv, nu am ce să vă spun. (...) Va fi o discuţie, să spun, despre o evaluare a actului de guvernare, în sine, dar nu am stabilit să avem o discuţie, undeva, în această vară, despre o posibilă remaniere", a declarat Liviu Dragnea, la România TV.

Întrebat dacă apreciază activitatea unui anumit ministru, liderul PSD a preferat să nu facă nicio nominalizare, menţionând că astfel se vor putea evita situaţii în care s-ar spune despre ceilalţi că ar fi "în risc de remaniere".

"Dacă spun un nume sau două, imediat îşi face foarte mulţi duşmani şi, automat, ceilalţi sunt în risc de remaniere. Nu mai vreau să dau niciun nume. Sigur, sunt mai mulţumit de unii şi puţin mai mulţumit de alţii, dar, repet, cel mai important lucru este comunicarea şi modul cum reuşesc să-şi exercite autoritatea funcţiei respective, în cadrul legii, dar depăşind, dând la o parte piedicile birocratice care apar pe parcurs din diverse eşaloane, din diverse instituţii. Chiar, câteodată, din propriul minister. Deci, decizia de oportunitate în orice guvern dintr-o ţară democratică este a ministrului şi, în final, a guvernului", a afirmat Dragnea.

Preşedintele PSD a mai spus că premierul Viorica Dăncilă va prezenta luni bilanţul primelor şase luni de guvernare, cu cele mai importante măsuri adoptate de cabinet.

"Va prezenta cele mai importante măsuri adoptate, efectele pozitive ale acestor măsuri, urmând ca în perioada următoare, sper ca miniştrii, în această vară, fiecare pe domeniul lui, să prezinte aceste lucruri. (...) Nu există ministru din acest guvern care să nu aibă ce comunica. Nu există niciun domeniu din viaţa economică, viaţa socială a României, în care să nu se fi implementat unele măsuri din programul de guvernare - cele care erau prevăzute pentru această perioadă", a spus preşedintele PSD. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Liviu Dragnea remaniere guvern