x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Ministrul Finanţelor despre o posibilă remaniere

Ce spune Ministrul Finanţelor despre o posibilă remaniere

30 Aug 2018   •   07:28
Ce spune Ministrul Finanţelor despre o posibilă remaniere

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, afirmă că nu are de ce să se îngrijoreze în legătură cu o posibilă remaniere şi că, în fiecare zi, îşi face treaba la minister ca şi cum ar fi ultima sa zi de mandat. 

 

Întrebat miercuri seară, la Antena 3, dacă se aşteaptă să fie pe lista de remaniere la reuniunea CEx al PSD, Teodorovici a răspuns că este bine să te afli pe o listă, pentru că asta înseamnă că eşti în atenţia cuiva. 

"Este bine să fii în viaţă viaţă pe listă. Dacă eşti pe o listă înseamnă că eşti în atenţia cuiva. Că eşti în zona de bine sau mai puţin bine, asta o decid ceilalţi. N-am de ce să mă îngrijorez. Repet, eu îmi fac treaba în fiecare zi la minister şi oriunde aş fi, pe orice funcţie, ca şi cum ar fi ultima mea zi de mandat. Am spus-o de foarte multe ori, e normal ca fiecare om din zona publică să gândească în felul acesta. Când vii la birou dimineaţa trebuie să acţionezi ca şi cum ar fi ultima ta zi şi faci cât mai multe poţi în acea zi. Că a doua zi te trezeşti din nou pe funcţia de ministru, o iei de la capăt, dar dacă stai şi "lasă că am un mandat la dispoziţie...". Mergi în stradă, discuţi cu oamenii, discuţi cu firmele, le asculţi problemele. Păi ce faci? Vii la birou şi bei cafeaua? Vii la birou şi dai din pinteni, faci ce trebuie să faci ca manager ca lucrurile să se întâmple. Asta este abordarea mea. Să-mi dea Dumnezeu putere să fac în viaţă ce îmi doresc şi sunt mai mult decât mulţumit", a afirmat Teodorovici. AGERPRES

×