x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Tudorel Toader despre dezbaterile din PE pe tema Legilor Justiției

Ce spune Tudorel Toader despre dezbaterile din PE pe tema Legilor Justiției

07 Feb 2018   •   22:39
Ce spune Tudorel Toader despre dezbaterile din PE pe tema Legilor Justiției

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat miercuri seară, la Strasbourg, că nu este mulţumit de dezbaterea din plenul Parlamentului European privind modificările la legile justiţiei din României, spunând că "s-a discutat într-o manieră absolută politicianistă" şi că afirmaţiile făcute de comisarul european pentru justiţie, Věra Jourová, "probabil nu emană de la dânsa". 

"N-am cum să fiu mulţumit, în condiţiile în care s-a văzut cu ochiul liber (...) faptul că s-a discutat într-o manieră absolut politicianistă, cu un pretext de conţinut juridic. (...) Unii s-au exprimat despre legile justiţiei fără să cunoască nimic din conţinutul respectivelor legi", a spus Toader, adăugând că va face "un inventar al neadevărurilor care au fost spuse" la dezbaterea din Parlamentul European. 

El a mai afirmat că are "ferma convingere că nu s-a dorit aflarea adevărului", acuzând în acest sens şi faptul că nu i s-a permis de conducerea Parlamentului European să ia cuvântul în dezbatere. 

"S-a indus din start o confuzie, pentru că pretextul dezbaterii de astăzi l-a constituit proiectul de lege pentru modificarea legilor justiţiei, dar s-a vorbit de corupţie. Ori - ar fi trebuit să ştie şi vorbitorii - regula este că atunci când nu ştii ce spui, taci din gură, că n-ai riscul să greşeşti", a declarat ministrul justiţiei. 

"Am convingerea unui discurs absolut politicianist, cu un pretext juridic la fondul căruia nu s-a dorit să se ajungă. Fond care nu a fost şi nu este cunoscut de către mulţi dintre vorbitori, probabil că nici nu i-a interesat", a adăugat el. 

Toader a mai spus că Věra Jourová, comisarul european pentru justiţie, care a luat cuvântul în dezbatere din partea Comisiei Europene, "cunoaşte sistemul de justiţie din România, dar enunţurile pe care le-a făcut probabil nu emană de la dânsa, pentru că altfel nu cred că ar fi putut să facă respectivele afirmaţii". 

Věra Jourová a reiterat miercuri, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, apelul Comisiei Europene ca Parlamentul României să deschidă dezbaterea privind modificările la legile justiţiei în linie cu recomandările Bruxellesului şi să obţină un consens şi a spus că executivul comunitar împărtăşeşte îngrijorările cetăţenilor români care au manifestat în stradă. AGERPRES

×