x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cei doi președinți ai Parlamentului îi cer lui Orban să trimită Parlamentului solicitarea pentru prelungirea stării de alertă

Cei doi președinți ai Parlamentului îi cer lui Orban să trimită Parlamentului solicitarea pentru prelungirea stării de alertă

17 Iun 2020   •   12:20
Cei doi președinți ai Parlamentului îi cer lui Orban să trimită Parlamentului solicitarea pentru prelungirea stării de alertă
Sursa foto: Lucian Alecu

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, au transmis, miercuri, premierului Ludovic Orban o scrisoare prin care cer să trimită Parlamentului solicitarea pentru prelungirea stării de alertă.

„Stimate domnule prim-ministru, având în vedere adresa nr. 5/3.207 din 16.06.2020 prin care ne transmiteţi, spre informare, Hotărârea Guvernului nr. 476 / 16.06.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în conformitate cu prevederile art 4. din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, vă solicităm completarea procedurii (...) prin transmiterea către Parlament a solicitării de încuviinţare a măsurii de prelungire a stării de alertă pe baza analizei factorilor de risc, document prevăzut în art. 3 din Legea 55/2020", se arată în documentul semnat de cei doi preşedinţi ai Parlamentului.

Solicitarea vine în contextual în care Guvernul a trimis, marți, la Parlament, hotărârea cu privire la starea de alertă. În hotărâre, Guvernul menționează că aceasta a fost transmis doar cu scopul de „informare”.

×