x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică CENTENARI LA VOT / Alegători de cursă lungă din obişnuinţă

CENTENARI LA VOT / Alegători de cursă lungă din obişnuinţă

de Andrei Ando    |    22 Noi 2008   •   00:00
CENTENARI LA VOT / Alegători de cursă lungă din obişnuinţă

Arădencele Aurelia Chiş (99 de ani) şi Etelka Grosz (100 de ani) – bătrânele Aradului – votează pentru că aşa le-au spus părinţii înainte de primul război mondial… Şi totuşi... "Vedeţi? Până la urmă, multe variante nu am... Dar alţii pot avea o viaţă mai uşoară decât a fost a mea. Eu pentru asta votez, de ziua mea, dacă apuc..." , se destăinuie Aurelia Chiş. Pentru brăileanul Nicolae Niculescu (102 ani), important este să-şi facă datoria de cetăţean. "Cum să nu votez?! Tot românul are responsabilitatea să voteze, deci şi eu trebuie să-mi fac datoria", ne-a spus moş Nicolae.



Aurelia Chiş (99 de ani) şi Etelka Grosz (100 de ani) – bătrânele Aradului – votează pentru că aşa le-au spus părinţii înainte de primul război mondial... În celălalt capăt al ţării, brăileanul Nicolae Niculescu are 102 ani şi merge la vot pentru a-şi face datoria de cetăţean, chiar dacă acum e o democraţie nebunească şi prea multă răutate între oameni.

Pentru două doamne din Arad, scrutinul de la 30 noiembrie este special. Una dintre ele, Aurelia Chiş, va împlini, la 2 decembrie, 100 de ani, cealaltă, Etelka Grosz, va avea 101. În ciuda vârstei, a faptului că viitorul, pentru dânsele, nu prea sună bine, spun că vor vota neapărat, fiindcă aşa au auzit toată viaţa, şi înainte de război, şi pe vremea comuniştilor, şi după Revoluţie: că votul lor contează. Pentru ele, miza scrutinului de acum este specială: se aşteaptă ca din decembrie încolo să se audă mai bine programele la radio şi la televizor, că bătrânii nu desluşesc ce mormăie prezentatorii, şi – dacă s-ar putea – să se găsească medicamente mai bune de memorie, să îşi amintească de tinereţe...

Mă privesc amuzate când le întreb despre vot. Mă asigură că până la urmă iese tot cine s-a stabilit că trebuie să iasă. Aşa a fost întotdeauna – cine era la putere tot la putere rămânea şi după alegeri, indiferent că era ţărănist, comunist sau altceva.
"Era o vreme când, dacă nu te duceai să votezi, te amendau. Pe bilet era un singur nume, şi eu ştiu oameni din jurul meu, zeci de oameni, care votau împotrivă, că nu le convenea, că viaţa era grea. Dar preşedintele tot în unanimitate era ales", spune Aurelia Chiş. Are 99 de ani. Aşteaptă ziua votării pentru că, tot atunci,duminică, va fi sărbătorită: pentru că la 2 decembrie împlineşte 100 de ani va primi două torturi mari. Unul de la Primărie, celălalt de la azilul de bătrâni unde locuieşte de când a rămas singură pe lume. "Sigur că votez! Nu mai ştiu cine e preşedinte acum, cine ne conduce.
Pe mine nu m-a sunat niciodată să mă întrebe ce mă doare, dacă am nevoie de ceva. Nici acuma, la votare, nu mi-a dat nimeni un telefon să mă duc la vot.
Dar de obicei aduc urna la noi şi votez, că aşa e bine!", mă asigură, senină.

"CINE-I BĂSESCU? ÎL ŢIN MINTE PE CEAUŞESCU! ERA ŞEF DE ŢARĂ"
Este înconjurată de icoane. Are un urs şi un căţel de pluş cu care îşi împarte patul. Universul ei se limitează la Maica Domnului, cu care zice că şi-a fixat pe curând o întâlnire... Asta deşi se ţine foarte bine. Citeşte, vorbeşte mult. Povesteşte despre viaţa ei, pe care a trăit-o singură în ultimii 70 de ani, de când bărbatul ei, militar, a rămas în Germania.

"Cine e Băsescu? Nu am auzit niciodată de el... Cine? Iliescu?!... Nu îi cunosc. Sunt de la noi de la azil?", răspunde cu potop de întrebări la întrebările mele. Nu ştie nimic de ultimii preşedinţi ai României. "Îl ţin minte pe Ceauşescu. Era şef de ţară... S-o-ntâmplat demult... N-a prea făcut lucruri bune, dar, din câte ţin eu minte, parcă mi-a plăcut de el. La alţii nu le plăcea, dar tot el a rămas şeful ţării, că nu era nimeni mai bun să îl schimbe. Cine mai ştie, a fost tare demult"... Rămâne consternată când aude că azi-mâine se fac 20 de ani de când Ceauşescu a fost împuşcat. Nu-i vine să creadă cum a trecut timpul. Apropo, mă întreabă: se mai fac defilări, parade, dacă Ceauşescu a murit? Se mai fac, zic. Dar li se spune altfel – campanii electorale.
Votul uninominal nu îl înţelege. Nu e ca în tinereţea ei. Oricum, e derutată de atâtea voturi: "Acuma votăm a treia oară într-un an. Nici nu mai ştiu pentru ce. Votăm, ca să nu vină vreunul să ne amendeze apoi că nu am votat. Dar parcă ştii pe cine ai ales şi de ce?".

Nu este la curent cu candidaţii, partidele politice, diferenţele dintre liberali, democraţi, conservatori, pesedişti. Nici nu prea contează. Important este ca aleşii "să fie domni, să le pese de tineri. Noi, ăştia mai bătrâni, nu mai contăm. Nouă, dacă ne dă program la televizor, e bine.
Şi să facă ceva să se audă mai tare, că nu se înţelege nimic din ce vorbesc", sintetizează esenţialul Aurelia Chiş. Pensia nu o interesează, o dă unei foste vecine, care o pune deoparte pentru ea, să aibă de înmormântare.   
I-ar plăcea ca România să aibă un preşedinte tânăr, un bărbat chipeş, să îţi facă plăcere să îl vezi la televizor.
Amica ei, Etelka Grosz, este fiică de ceferist. A crescut la Brad după ce familia ei s-a mutat încă înainte de Unirea din 1918, de la Dombegyhaza (Ungaria), în părţile Hunedoarei. Pe atunci erau în acelaşi imperiu. Apoi, graniţa le-a despărţit, iar familia Grosz a rămas în România. La 16 ani, Etelka vindea bilete de tren şi a prevenit un accident feroviar care ar fi putut produce 500 de victime. Acum, la 100 de ani, se pregăteşte să aleagă parlamentari pentru Colegiul 2 din municipiul Arad.

VOTEAZĂ, DAR NU ŞTIE PE CINE
Alegerile nu înseamnă nimic pentru dânsa. Ştie că va vota, dar nu ştie pe cine. Va vota din obligaţie, pentru că "fiecare om trebuie să o facă. Nu există să nu votezi – aşa mi-a spus tata, aşa mi-a spus soţul, aşa l-am învăţat şi eu pe băiatul meu, care a votat acum în America, fiindcă acolo locuieşte", spune Etelka Grosz.
În ianuarie împlineşte 101 ani. A trecut prin atâtea scrutinuri, că nici nu le mai ţine minte. Se miră şi ea câţi ani are şi cât de mult a trăit. Nu o interesează ce se întâmplă în viaţa publică şi spune că, dacă s-ar fi măcinat din cauza răutăţii oamenilor, sigur nu ajungea la vârsta asta.
"În tinereţea mea, înainte de primul război, oamenii nu erau aşa duşmănoşi. Apoi a venit războiul, lumea s-a înrăit. Toţi erau numai pentru câştigul lor. Dar nici atunci nu au fost violenţi. Parcă exista altă educaţie. Erau liniştiţi, îşi munceau pământul. Apoi, al doilea război ne-a schimbat viaţa. A plecat regele, au venit comuniştii. Am auzit multe rele, dar eu nu vreau să mă bag, să spun, că nu se ştie ce se mai poate întâmpla. Dacă se întorc comuniştii şi mă caută?!"

VREA O VIAŢĂ MAI UŞOARĂ CA A EI
Etelka Grosz se uită foarte mult la televizor. Înainte de programul de ştiri se piaptănă, se aranjează în oglindă, să fie pregătită să afle noutăţi de la domnii frumos îmbrăcaţi care vorbesc pe micul ecran. Ţine sub perină o oglindă şi două perii, ca să fie oricând pregătită să se aranjeze. A auzit că votul de duminica viitoare va fi uninominal, dar nu ştie ce înseamnă asta. A auzit, dar nu îşi mai aminteşte.  
Cele două femei nu sunt resemnate. Nu pun patimă în ceea ce spun, nu se revoltă, dar nu se raportează la viaţă cu blazare.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi şi spun că, dacă până acum şi-au făcut datoria faţă de societate, iar societatea le-a întors atenţia şi le-a fost recunoscătoare, nimic nu le opreşte să o facă şi de acum înainte. Consideră scrutinul de duminica viitoare important, dar nu pentru viitorul lor, ci al celor din jur. Pentru care, până la urmă, merită să facă măcar efortul să pună o ştampilă. "Nu mă interesează ce se va întâmpla cu mine. Dar pentru tinerii care lucrează aici, în preajma mea, pentru copiii lor, pentru cei care trec pe la noi poate fi mai bine. Eu am avut o viaţă grea, de ce să fie şi a lor aşa?!", spune Aurelia Chiş. Îşi şterge ochelarii. Întinde mâna. Degetele tremură. "Vedeţi?, zice. Până la urmă, multe variante nu am... Dar alţii pot avea o viaţă mai uşoară decât a fost a mea. Eu pentru asta votez, de ziua mea, dacă apuc..."


Brăileanul Nicolae Niculescu a trăit în cei 102 ani o istorie pe care alţii nu o ştiu decât din cărţi

"Prea mare nebunie în politică"

La cei 102 ani ai săi, brăileanul Nicolae Niculescu abia mai vede, abia mai aude şi abia mai merge. Trupul i-a şubrezit de tot, dar mintea i s-a păstrat limpede, iar spiritul refuză să-i îmbătrânească. Aşa se face că bătrânul abia aşteaptă să-şi exercite dreptul de vot la urna mobilă, pe care speră că autorităţile nu vor uita să i-o trimită în apartamentul său de la etajul şase al unui bloc din Brăila, de unde n-a mai putut să coboare de ani în şir. Nu prea ştie el pe candidatul cărui partid să pună ştampila, dar important este, după cum ne-a mărturisit, să-şi facă datoria de cetăţean. "Cum să nu votez?! Tot românul are responsabilitatea să voteze, deci şi eu trebuie să-mi fac datoria", ne-a spus moş Nicolae. Vorbeşte cu voce tare, dar nu pentru că ar fi supărat, ci pentru că are auzul slab. De altfel, pentru a se face înţeles, reporterul a trebuit să-i vorbească răspicat, lângă urechea stângă, singura cu care mai aude cât de cât. "Eu nu am făcut niciodată politică. După război, am votat cu ţărăniştii, dar chiar dacă s-au ales comuniştii, aşa cum s-au ales atuncea, n-am intrat niciodată în partidul lor. Tatăl meu, care a fost dascăl, Dumnezeu să-l ierte, m-a învăţat să nu mă lepăd niciodată de credinţa mea de creştin. După ce au picat comuniştii, au apărut atâtea partide, că nici nu mai ştii cu care să votezi! Înainte de război erau două, al liberalilor şi al ţărăniştilor. Acum e prea mare nebunie în politica asta", spune centenarul brăilean. În numeroşii săi ani de viaţă, bătrânul a trăit istoria pe care mulţi dintre noi o aflăm doar din cărţi, iar marele lui regret este că lumea nu mai e aşa cum o ştia el în tinereţe. "Înainte de război şi de comunişti era o altă viaţă, mai liberă, dar şi cu mai mult bun-simţ. Lumea era altfel, mai inteligentă, mai credincioasă, cu mai multă umanitate. Acum e o democraţie nebunească şi e prea multă răutate între oameni".
  • Florentin Coman

×