x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cererea de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian, respinsă de Comisia juridică a Senatului

Cererea de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian, respinsă de Comisia juridică a Senatului

de Mediafax    |    07 Oct 2013   •   17:23
Cererea de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian, respinsă de Comisia juridică a Senatului
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Secretarul Comisiei juridice a Senatului, Doina Federovici (PSD), a precizat, luni, în plenul Senatului, că, în urma unui vot egal în comisie, solicitarea Parchetului privind începerea urmăririi penale împotriva senatorului Varujan Vosganian nu a fost admisă.

"Întrucât nu a întrunit numărul de voturi necesar, solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie adresată Senatului României în vederea formulării cererii de începere a urmăririi penale împotriva domnului senator Varujan Vosganian nu fost admisă", a spus aceasta.

Ea a menţionat că din totalul de zece membri ai comisiei prezenţi, cinci au votat "pentru" şi cinci "împotrivă".

"Analizând adresa retransmisă de Biroul Permanent, comisia reţine, ca o observaţie cu caracter general, că documentele înaintate Senatului sub semnatura unor înalţi reprezentanţi ai Ministerului Public cuprind formulări lipsite de rigoare juridică şi de acurateţe în descrierea faptelor", a mai arătat Federovici.

Senatul a început, luni, dezbaterea referitoare la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian.

La şedinţa Comisiei juridice din 1 octombrie, o jumătate din senatorii prezenţi a votat pentru aprobarea cererii procurorului general privind începerea urmăririi penale împotriva ministrului Varujan Vosganian, iar cealaltă jumătate s-a pronunţat împotriva solicitării.

Senatorul PNL Varujan Vosganian a susţinut, în 1 octombrie, la Comisia juridică, referindu-se la acuzaţiile de complot şi subminarea siguranţei naţionale la adresa sa, că, în adâncul sufletului, niciun parlamentar nu crede "o iotă" din această "gogoriţă", el menţionând că Senatul trebuie să voteze "pentru demnitatea sa, pentru statutul pe care îl care şi care a fost statuat încă de la Constituţia din 1866".

Ministrul a respins toate acuzaţiile care îi sunt aduse în cererea transmisă Senatului de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ, arătând că în ceea ce îl priveşte plenul este suveran în a lua o decizie.

Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, în 2 septembrie, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Solicitările au fost trimise Senatului şi şefului statului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma cererii primite de la şeful DIICOT.

Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

×
Subiecte în articol: varujan vosganian