x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică CExN al PSD se reuneşte marţi pentru stabilirea noilor propuneri la ministerele Dezvoltării şi Transporturilor

CExN al PSD se reuneşte marţi pentru stabilirea noilor propuneri la ministerele Dezvoltării şi Transporturilor

18 Feb 2019   •   11:34
CExN al PSD se reuneşte marţi pentru stabilirea noilor propuneri la ministerele Dezvoltării şi Transporturilor
Sursa foto: Lucian Alecu

Comitetul Executiv Naţional al PSD se va reuni, marţi, pentru a stabili alte două nominalizări pentru funcţiile de miniştri ai Dezvoltării şi Transporturilor, după retragerea Olguţei Vasilescu şi a lui Mircea Drăghici.

Şedinţa va avea loc de la ora 17,00.

"Vom avea un Comitet Executiv Naţional în care vom discuta şi despre propunerile pentru ministerele Dezvoltării şi Transporturi după 87 de zile în care domnul Werner Klaus Iohannis i-a refuzat în mod repetat, fără niciun motiv, pe colegii noştri Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici. După retragerea acestora, pentru a debloca situaţia, suntem nevoiţi să ne hotărâm asupra altor doi colegi pentru aceste două portofolii", a precizat, luni, secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu.

El a menţionat că premierul Viorica Dăncilă va face propuneri pentru aceste portofolii, care vor fi discutat în CExN.

"Cu propunerile în CExN va veni premierul Viorica Dăncilă, pentru că asta este regula şi discuţiile vor avea loc în Comitetul Executiv al partidului", a adăugat Ştefănescu.

În şedinţă se va discuta şi despre alegerile din organizaţiile PSD unde există conduceri interimare.

"Vom avea un punct privind alegerile din organizaţiile unde avem interimar şi vom modifica, vom împinge mai sus cu două săptămâni până pe 25 martie data alegerilor, pentru că noi ar fi trebuit să ne ocupăm de săptămâna trecută de acest lucru, dar am fost ocupaţi cu bugetul şi atunci am devansat toate alegerile cu două săptămâni", a explicat Codrin Ştefănescu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: codrin Ştefănescu