x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cheltuirea banului public, la secret

Cheltuirea banului public, la secret

27 Mai 2004   •   00:00

POLITIC

Conducerea Senatului a "binecuvantat" ieri secretizarea maxima a informatiilor produse si gestionate in cadrul institutiei.
CAMELIA IONESCU

Membrii Biroului Permanent al Senatului au aprobat, tacit, memorandumul intern intocmit de secretarul general al Senatului, Constantin Sava, care scoate din categoria informatiilor de interes public toate cheltuielile din institutie. Memorandumul cu pricina a fost inaintat conducerii Senatului la 12 mai, dar membrii Biroului Permanent au amanat luarea unei decizii pana ieri.

Documentul aprobat ieri contine lista documentelor produse si gestionate in Senatul Romaniei, iar de acum incolo nimeni nu va mai putea solicita informatii privind situatia prezentei si listele de prezenta ale senatorilor la sedintele comisiilor permanente si in plenul Senatului.

Nici un fel de cheltuiala a senatorilor nu va mai transpare, ca urmare a aprobarii memorandumului lui Sava. Cheltuielile cu deplasarile, modificarile planului de achizitii, proiectul Bugetului anual al Senatului cu documentele anexate s-au pus "sub cheie", la fel si contractele de achizitii, raspunsurile la diverse cereri de donatii si sponsorizari si toate statele de plata ale alesilor, indemnizatiile, cazarea particulara, contravaloarea benzinei, diurnele de deplasare.

Fara observatii

In sedinta de ieri a Biroului Permanent, acordul asupra memorandumului a fost unanim, sustine Andrei Alexandru, purtatorul de cuvant al presedintelui Senatului. "Acum doua saptamani, presedintele Senatului a dat spre studiu liderilor de grup si presedintilor de comisii proiectul de memorandum pentru aplicarea Legii 544 privind informatiile publice.

Saptamana trecuta, nimeni nu a adus amendamente, saptamana asta, domnul presedinte a intrebat de doua ori, nimeni nu a adus nici o observatie si prin urmare memorandumul a devenit hotarare a Biroului Permanent.

Hotararea nu se voteaza de plen, fiindca nu se aplica senatorilor", a explicat Andrei Alexandru procedura de secretizare a informatiilor din Senat.

Obligatii prin Legea 544

Secretizarea excesiva a informatiilor din Senat depaseste prevederile Legii 544, care reglementeaza accesul la informatiile publice. Intr-adevar, legea obliga fiecare institutie sa comunice din oficiu lista cuprinzand documentele de interes public si lista cuprinzand categoriile de documente produse si gestionate, ceea ce reprezinta exact continutul memorandumului. Totusi, tot la capitolul obligatii din lege apare si informarea din oficiu de catre fiecare institutie asupra surselor financiare, bugetelor si bilantului contabil. Legea-"mama" a accesului la informatii spune ca "prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul sau de forma, sau de modul de exprimare a informatiei".
×
Subiecte în articol: politic senatului