x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Chişinău / Românii de peste Prut vor vota pe baza paşaportului!?

Chişinău / Românii de peste Prut vor vota pe baza paşaportului!?

de Ovidiu Ciutescu    |    30 Noi 2008   •   00:00

Zeci de persoane fac cozi la fiecare din cele patru secţii de votare, nemulţumite de faptul că nu pot să-şi exercite dreptul la vot, pe motiv că au actele expirate sau nu au stabilit domiciliul în Republica Moldova. “Am venit de la Soroca (circa 160 km de la Chişinău) ca să votez, dar nu mi se permite pentru că în paşaportul românesc nu am domiciliul în Republica Moldova”, declară o bătrână de 82 de ani, după ce a discutat cu reprezentanţii unei secţii de votare.Cele patru secţii de votare din Chişinău pentru românii din Republica Moldova s-au deschis la ora 07.00. Cele patru secţii de votare s-au deschis la ora stabilită, fără abateri, au precizat pentru Agerpres responsabili de la Ambasada României de la Chişinău.



Aproape 1.500 de persoane au votat duminică până la ora 14.00 la cele patru secţii de votare de la Chişinău, în condiţiile în care sute de cetăţeni români nu-şi pot exercita dreptul de vot, neavând menţionat domiciliul în Republica Moldova în paşaportul românesc.Ambasada României de la Chişinău a anunţat anterior că cetăţenii români cu domiciliul în R. Moldova pot vota pe baza paşaportului simplu, valabil, în care este făcută menţiunea privind stabilirea domiciliului în Republica Moldova. Cetăţenii români cu reşedinţa în Republica Moldova pot vota cu paşaportul simplu valabil, însoţit de un permis de şedere, eliberat de autorităţile R. Moldova, care dovedeşte stabilirea reşedinţei în Moldova.

În pofida acestui fapt, multe persoane se prezintă la secţii de votare cu paşapoarte în care nu au menţiunea privind domiciliul în Republica Moldova. Majoritatea fac referire la buletinul moldovenesc, în care este stabilită reşedinţa. O parte dintre aceştia acuză Ambasada română de faptul că nu a explicat din timp procedura de votare şi actele necesare, iar unii declară nu vor pleca până nu-şi vor putea exercita dreptul constituţional. “Nu voi pleca de aici până nu voi vota”, spune un bătrân din Chişinău. De faptul că mai mulţi români nu pot vota se declară nemulţumiţi şi concetăţeni ai lor care au reuşit să-şi exercite acest drept. “Este incorect şi nedrept ceea ce se întâmplă, pentru că fiecare cetăţean român din Republica Moldova poate demonstra că are domiciliul aici prin intermediul buletinului de identitate moldovenesc”, declară primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, care deţine şi cetăţenia română.

În acelaşi timp, preşedintele Partidului Naţional din Republica Moldova, Vitalia Pavlicenco, şi ea cetăţean al României, consideră că pentru românii din Republica Moldova ar fi trebuit să existe nişte prevederi speciale, care le-ar fi permis să voteze, demonstrând domiciliul cu buletinul moldovenesc. De asemenea, potrivit acesteia, ar trebui ca românii de peste Prut să-şi poată reînnoi paşapoartele româneşti în Republica Moldova. “Dar în aceste condiţii, situaţia capătă o conotaţie politică, pentru că mulţi oameni nu vor putea vota, iar puterea comunistă de la Chişinău va face referire la numărul mic de cetăţeni români din Republica Moldova”, a declarat Pavlicenco.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare 118 din incinta Ambasadei României la Chişinău, Ion Şerban, a confirmat existenţa unor persoane care au documente expirate sau care nu pot face dovada domiciliului în Republica Moldova. “Am informat populaţia şi prin intermediul unor relaţii pe care le au în ţara de reşedinţă, cu ONG-urile, instituţiile locale, cu oamenii direct.. Noi suntem executori ai regulamentului şi nu ne putem implica în schimbarea acestuia sau a legislaţiei”, a menţionat Ion Şerban, accentuând totodată că procesul de vot se desfăşoară fără incidente.


Primele rezultate privind participarea la alegeri de la Chişinău sunt aşteptate după ora 10.00. Votarea se va desfăşura până la ora 21.00, când secţiile de votare se închid. Persoanele care la ora 21.00 se află în perimetrul interior al secţiei de votare vor putea să-şi exercite dreptul la vot. Cetăţenii români cu domiciliul în R. Moldova pot vota pe baza paşaportului simplu, valabil, în care este făcută menţiunea privind stabilirea domiciliului în Republica Moldova. Cetăţenii români cu reşedinţa în Republica Moldova pot vota cu paşaportul simplu valabil, însoţit de un permis de şedere, eliberat de autorităţile R. Moldova, care dovedeşte stabilirea reşedinţei în Moldova.

Cetăţenii români cu domiciliul în R. Moldova pot vota la cele patru secţii de votare, care sunt amplasate câte una la Ambasada României, str. Bucureşti nr.66/1 şi Secţia Consulară, str. Vlaicu Pârcălab nr. 39, precum şi două secţii de votare la Secţia Consulară, str. Grigore Ureche nr. 2.

×