x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cina cea de taină, anchetată de comisia lui Dragnea 

Cina cea de taină, anchetată de comisia lui Dragnea 

de Sînziana Duţă    |    21 Apr 2017   •   08:40
Cina cea de taină, anchetată de comisia lui Dragnea 
Sursa foto: Alex MICSIK / AGERPRES FOTO

Conducerea Parlamentului a dat ieri undă verde comisiei de anchetă care va investiga presupusa fraudare a alegerilor prezidențiale din 2009. Decizia a fost luată cu proteste ale Opoziţiei în Birourile reunite, înfiinţarea propriu-zisă a comisiei urmând să fie consfinţită miercurea viitoare, prin votul plenului reunit. Liderul PSD Liviu Dragnea ar putea conduce ancheta parlamentară, iar printre cei care vor fi chemaţi la audieri se numără Dan Andronic, Laura Codruţa Kovesi, Florian Coldea şi George Maior. 

Decizia de înființare a comisiei de anchetă care urmează să cerceteze dacă persoane sau instituții ale statului au influ­enţat soarta alegerilor prezidențiale din 2009 a fost luată într-o ședință cu scântei a Birourilor Permanente reunite ale Parla­mentului. PMP, PNL și USR s-au opus proiectului (semnat de 142 de parlamentari PSD-ALDE) , motivând că Legislativul nu ar avea dreptul să demareze o anchetă după dezvăluirile lui Dan Andronic. „Proiectul de hotărâre a venit cu un minut înainte de dezbatere și niciunul dintre noi nu a avut posibilitatea să îl studieze”, a acuzat liderul USR Nicușor Dan. În schimb, Liviu Dragnea a transmis Opozi­ției că are timp să depună amendamentele până pe 26 aprilie, când plenul reunit va lua decizia finală privind comisia de anchetă. 

Dragnea, şef la biroul investigaţii 

Comisia de anchetă va fi formată din 15 membri titulari, dintre care nouă ai coaliției de guvernare (şapte de la PSD, câte unul de la ALDE şi UDMR) şi şase ai Opoziţiei (trei PNL, doi USR și unul PMP). Liviu Dragnea și-a anunțat intenția de a prezida această comisie încă de săptămâna trecută, iar ieri a spus ironic că este dorința sa „de când eram mic de a conduce această comisie”. Liderul PSD a mai precizat că s-a discutat inclusiv despre modificarea Regulamentului în privinţa persoanelor care vor refuza invitaţia la audieri. Ideea unei comisii parlamentare de anchetă a aparţinut tandemului Liviu Dragnea-C.P. Tări­ceanu, în contextul dezvăluirilor lui Dan Andronic care a susținut că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2009 a mers acasă la Gabriel Oprea unde se af lau George Maior, șeful SRI de la acel moment, Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, și Laura Codruța Kovesi – persoane care ar fi influenţat decisiv deznodământul dramatic al scru­tinului. Maior, Coldea și Kovesi urmează să fie chemați la audieri, alături de Dan Andronic şi de Cătălin Predoiu, la acea vreme ministru interimar de Externe. Prim-vicepreședintele PNL a spus ieri că va merge să dea declaraţii, dacă va fi chemat. Potrivit proiectului, comisia de anchetă poate invita la audieri „orice persoană care are cunoştinţă despre o faptă ori împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului”, iar instituţiile şi autorităţile implicate sunt obligate să răspundă solicitărilor în termenul stabilit. În termen de 60 de zile de la data înfiinţării, comisia va întocmi un raport final cu concluzii şi propuneri care va fi supus dezbaterii în plenul reunit al Parlamentului. 

Chermeza din casa Generalului, detalii picante de atmosferă 

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a comentat miercuri seara, la Antena 3, presupusele dezvăluiri făcute de Dan Andronic. „A fost o simplă cină. Nu i-am organizat ziua de naştere sau ziua de sfânt domnului Onţanu. A fost o cină, s-a servit masa, ne-am uitat la televizor, normal, i-am spus «La mulţi ani!» domnului Onţanu. V-am spus persoanele pe care eu, Gabriel Oprea, le-am invitat: domnul Maior, domnul Dîncu, domnul Iordănescu, domnul Andronic, domnul Onţanu. Cu riscul de a dezamăgi, a fost o întâlnire informală”, a spus Generalul. Oprea a refuzat însă să confirme dacă Florian Coldea şi Codruţa Kovesi au participat la reuniune. „Kovesi a fost la Gabriel Oprea acasă în noaptea de 6-7 decembrie 2009. Însoţită de adjunctul ei de la Parchetul General. Dacă Gabi Oprea spune că vrea să spună adevărul, ar trebui să o facă. În acea casă nu am fost doar noi doi. Alături de Maior, Coldea, Dâncu au fost şi alte persoane. Vă daţi seama ce ar însemna ca nişte oameni să se rupă de cele din trecut şi să înceapă să vorbească?”, a reacţionat patronul EvZ. Deputatul PSD Eugen Nicolicea a dezvăluit ulterior că s-a aflat și el printre invitaţii din casa lui Oprea. „La ora la care am plecat, doamna Kovesi nu apăruse. Nu știu. Nici domnul Maior nu era. Nici pe domnul Andronic nu l-am văzut, dar am înțeles că a venit mai târziu. Eu am plecat pe la 20:55. Era ziua soției mele și de aceea am plecat mai repede. Atmosfera era ca atunci când te aduni să te uiți la televizor la un campionat”, a povestit Nicolicea. 
 

×
Subiecte în articol: liviu dragnea