x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu: PSD este într-o zonă neutră, precum Elveția

Ciolacu: PSD este într-o zonă neutră, precum Elveția

21 Oct 2019   •   14:20
Ciolacu: PSD este într-o zonă neutră, precum Elveția

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat că PSD este într-o zonă neutră, precum Elveţia, şi nu se implică în subiectul introducerii pe ordinea de zi a celor trei proiecte susţinute de USR: alegerea primarilor în două tururi de scrutin, adoptarea proiectului "Fără penali în funcţii publice" şi abrogarea recursului compensatoriu.

"Nu este atributul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, este atributul Comitetului liderilor. Am văzut şi eu ce proiecte de lege au devenit deodată foarte interesante în acest nou context de formare a guvernului şi am ţinut să specific colegilor din cele cinci partide care au creat această nouă coaliţie şi majoritate în Parlament că PSD rămâne în continuare consecvent şi noi suntem într-o zonă neutră, precum Elveţia, în acest moment şi nu vrem să ne implicăm în negocierile dânşilor aprobând anumite proiecte. Noi ne abţinem în continuare şi dânşii să îşi continue negocierile pentru formarea noului guvern", a afirmat Ciolacu, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că nu este nevoie de acordul PSD pentru ca cele trei proiecte de lege susţinute de USR să fie trecute pe ordinea de zi. "Dânşii sunt majoritari şi se pot înţelege. În Comitetul liderilor se votează în funcţie de ponderi şi în momentul în care s-a creat o nouă majoritate, după cum am văzut toţi, la moţiunea de cenzură, atunci au suficiente voturi prin ponderi încât să decidă ce intră şi ce nu intră pe ordinea de zi", a arătat acesta.

Marcel Ciolacu a arătat că premierul desemnat are termen până vineri pentru a veni cu lista de miniştri şi cu programul de guvernare în Parlament.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: psd Marcel Ciolacu