x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu spune că nu a fost securist: Sunt copil de pilot

Ciolacu spune că nu a fost securist: Sunt copil de pilot

10 Iun 2020   •   16:12
Ciolacu spune că nu a fost securist: Sunt copil de pilot

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a răspuns miercuri acuzațiilor că ar fi fost securist sau că ar fi făcut blat cu Klaus Iohannis, spunând că în casa lui au fost securiștii să facă percheziții, nu cu alt scop. Ciolacu a spus și cine nu va mai face parte din conducerea partidului.

 

 

„Eu nu reneg trecutul și nici nu voi spune că nu îl recunosc. Am și spus mai devreme că există anumite persoane pe care eu nu le mai văd în acest moment în linia întâi, în linia a doua, chiar și în linia a treia a Partidului Social Democrat”, a spus Marcel Ciolacu, miercuri, la Digi24.

Întrebat cine sunt cei care nu vor mai face parte din conducerea PSD, Ciolacu a spus că „o să fie suficient să vedeți echipa cu care o să mă prezint la concurs ca să vă dați seama la cine mă refer sau la cine nu mă refer”, apoi a făcut referire la cei care au spus despre el că are „blaturi cu președintele Iohannis”.

„Nu cred că președintele Iohannis a făcut vreodată vreun atac mai virulent asupra unui lider politic, nici măcar asupra lui Liviu Dragnea, ca acea acuză rușinoasă și mincinoasă că eu aș fi vândut Ardealul. Consider în continuare că linia roșie a declarațiilor politice a fost încălcată de către președinte atunci”, a răspuns Ciolacu.

Președintele interimar PSD a răspuns și acuzelor că ar fi fost securist, spunând că acest lucru ar fi fost imposibil, pentru că tatăl său a fost pilot.

„Cea cu securiștii este o poveste apărută în spațiul public acum trei - patru ani. Tatăl meu a fost pilot. Vreau să vă spun un lucru în premieră: noi am avut o percheziție de la Securitate în casă. Eu, copiii de piloți și copiii de militari nu puteau să fie securiști sau informatori. Cine face astfel de acuze ar trebui să se informeze întâi foarte bine”, a mai spus liderul PSD:

Acesta a mai spus că a vrut să facă un doctorat la Academia de Informații, însă a renunțat.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu