x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cioloş îi îndemnă pe români să înţeleagă că trebuie să rămână uniţi

Cioloş îi îndemnă pe români să înţeleagă că trebuie să rămână uniţi

02 Dec 2015   •   18:18
Cioloş îi îndemnă pe români să înţeleagă că trebuie să rămână uniţi

Premierul Dacian Cioloş i-a îndemnat, miercuri, pe români, să înţeleagă că, în condiţiile unui climat internaţional agitat, este important să rămână uniţi.

"Suntem într-un climat internaţional agitat. Îngrijorările nu lipsesc, dar nu trebuie să uităm că poate mai mult ca niciodată în istoria noastră nu suntem singuri ci alături de parteneri şi aliaţi puternici. Îi îndemn pe toţi românii să înţeleagă că, în condiţiile violenţei şi ale conflictului, ale instabilităţii şi schimbărilor în plan internaţional, este important mai mult ca oricând ca noi toţi să rămânem uniţi şi să manifestăm solidaritate activă faţă de noi înşine, faţă de semenii noştri, faţă de partenerii noştri din Europa şi NATO, faţă de fraţii noştri din R. Moldova. Ca şi la 1 decembrie 1918, şi astăzi după 97 de ani, sunt convins că numai împreună putem reuşi", a afirmat Cioloş, miercuri, în plenul Senatului, la sesiunea solemnă consacrată Zilei Naţionale.

La şedinţa solemnă de la Senat, condusă de preşedintele Camerei Superioare a Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu, au mai participat, fostul preşedinte Emil Constantinescu, preşedintele CCR Augustin Zegrean, preşedintele Curţii de Conturi Nicolae Văcăroiu şi Avocatul Poporului, Victor Ciorbea.

×
Subiecte în articol: dacian ciolos senat