x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cioloș va discuta cu președintele Iohannis despre un referendum pe tema Justiției

Cioloș va discuta cu președintele Iohannis despre un referendum pe tema Justiției

24 Mar 2019   •   17:45
Cioloș va discuta cu președintele Iohannis despre un referendum pe tema Justiției
Sursa foto: Lucian Alecu

Fostul premier Dacian Cioloş, preşedintele PLUS, a declarat duminică, la Satu Mare, că urmează să se întâlnească cu preşedintele Klaus Iohannis pentru a discuta despre un referendum pe tema Justiţiei, el fiind de părere că oamenii care au fost condamnaţi nu pot să ocupe funcţii publice. 

"Urmează să discutăm săptămâna viitoare inclusiv cu domnul preşedinte ca să vedem care sunt intenţiile şi care e, din punct de vedere juridic, constituţional, formula cea mai bună. Ştiţi că noi am susţinut un proiect de modificare a Constituţiei prin care să se stabilească faptul că cei care au fost condamnaţi penal, până n-au trecut de perioada aceea de recuperare, nu pot să ocupe funcţii publice. Cred că despre asta e vorba, în primul rând, să fie foarte clar, românii să poată să îşi exprime în mod foarte clar că statul român trebuie să fie condus de oameni cinstiţi în primul rând, de oameni oneşti", a afirmat Cioloş. 

El a arătat că subiectul unui referendum ar fi faptul că Justiţia trebuie să îi apere pe oamenii cinstiţi. 

"Nu vorbim despre altceva, nu discutăm de ce fel de viziune de dezvoltare economică sau socială am avea, dar pur şi simplu dacă resursele statului ar fi administrate de oameni oneşti care nu sunt puşi acolo să fure şi oameni care sunt puşi pe anumite posturi să ia decizii în folosul cetăţeanului, pentru că ştiu despre ce vorbesc şi îmi cunosc meseria. Cred că despre asta ar fi vorba, să fie foarte clar că justiţia trebuie să îi apere pe oamenii cinstiţi. E un lucru firesc asta într-o ţară normală, dar la noi se pare că nu e firesc, trebuie un referendum", a spus Cioloş. 

Dacian Cioloş, alături de alţi candidaţi ai Alianţei USR- PLUS, au participat duminică la o acţiune de strângere de semnături în centrul municipiului Satu Mare.

AGERPRES

×