x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Circul „Legile justiţiei”, sesiunea de primăvară

Circul „Legile justiţiei”, sesiunea de primăvară

de Xenia Croitoru    |    13 Mar 2018   •   09:48
Circul „Legile justiţiei”, sesiunea de primăvară
Sursa foto: Karina Knapek

Lucrările ComisieI Iordache privind revizuirea cadrului legislativ din domeniul justiţiei se vor relua săptămâna aceasta punând astfel capăt răgazului în disputele virulente generate de acest subiect. Protagoniştii, atât cei din Parlament, cât şi cei din stradă, au aşteptat până acum ca judecătorii Curţii Constituţionale să arbitreze conflictul, însă niciuna dintre tabere nu poate revendica victoria completă după deciziile CCR.

Comisia specială condusă de Florin Iordache, privind legile justiţiei, îşi va relua activitatea în această săptămână, după ce Curtea Constituţională a dat cele motivările pe legile justiţiei, trei la număr: Statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea de organizare judiciară şi Legea de organizare a Consiliului Superior al Magistraturii vor intra pe rând în dezbaterea comisiei speciale, după ce judecătorii CCR le-a declarat parţial neconstituţionale. La Statutul magistratilor, Curtea Constituţională a cerut clarificari în cazul magistraţilor care au comis erori judiciare şi care trebuie să răspundă material după comiterea unor astfel de greşeli. Secţia speciala pentru anchetarea faptelor penale comise de către magistrati a fost declarată constituţională de către Curte, dar CCR spune că există o lipsă de claritate pentru alte articole. Organizarea CSM a fost şi ea declarată parţial neconstituţională. Curtea a decis că nu este constituţional articolul care face referire la numirea preşedintelui şi vicepreşedintelui CSM, iar acestia trebuie să fie numiţi de către plenul Consiliului.

O perioadă de odihnă

Cele mai importante modificări pe care trebuie să le mai facă reprezentanţii comisiei fac referire la modul de redactare a hotărârilor judecătoreşti. Acestea trebuie semnate doar de magistraţii care s-au ocupat de respectivul caz. CCR mai spune că trebuie definit clar ce înseamnă conceptul de rea credinţă şi gravă neglijenţă în cazul magistraţilor. Comisia speciala nu a lucrat deloc în acest an. Legile justiţiei ar putea fi din nou contestate la Curte dupa ce trec de comisia specială. Tot comisia Iordache se va ocupa şi de transpunerea directivei europene privind prezumţia de nevinovăţie, care trebuie realizată prin modificări în Codul Penal şi Codul de Procedură Penală până la 1 aprilie anul acesta, altfel ţara noastră riscă procedura de infrigement.

Preşedintele comisiei, Florin Iordache, va trebui să coordoneze nu doar revizuirea legilor justiţiei, ci şi modificarea codurilor penale pentru transpunerea unei directive europene

Disputa privind cele trei legi a ajuns să cuprindă şi Parlamentul European unde, pe 7 februarie s-a organizat o dezbatere care a avut ca temă propunerile de modificare. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, deşi prezent, nu a putut lua cuvântul.

Speranţa opoziţiei

Pentru a tergiversa adoptarea noii forme a legilor, PNL a depus o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prin care conducerea Parlamentului era invitată să solicite un punct de vedere din partea Comisiei de la Veneţia. „Până la primirea unui punct de vedere din partea Comisiei de la Veneţia vă solicităm să suspendaţi dezbaterile Comisiei comune speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei”, se arăta în documentul depus de PNL pe 7 martie. Rămâne de văzut care va fi decizia Birourilor. Ier, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, spunea că nu ştie care va fi data la care va fi dezbătută solicitarea. Coaliţia guvernamentală nu pare dispusă să recurgă la consultarea Comisiei. Astfel, pe 22 decembrie 2017, Florin Iordache susţinea că procesul de consultare publică a făcut redundant apelul la Comisia de la Veneţia. „Nu este necesar un aviz al Comisiei de la Veneţia pentru că schimbările pe care noi le-am făcut (...) nu sunt făcute decât eliminând factorul politic şi sunt făcute cu reprezentanţii CSM”, spunea Iordache.

Bruxelles-ul, cu ochii pe România

Înainte de reluarea dezbaterilor din Parlament, subiectul a fost discutat şi în cadrul întâlnirilor pe care prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, le-a avut, pe 1 martie, cu demnitari români, acesta pledând pentru continuarea reformelor necesare pentru ridicarea MCV-ului. „Continuaţi să alergaţi, dar nu în direcţia greşită, continuaţi să alergaţi spre finalul acestui maraton, mai avem puţin. Mai trebuie implementate doar câteva dintre recomandările Comisiei Europene. Nu vă opriţi, nu staţi pe loc şi - pentru numele lui Dumnezeu! - nu începeţi să alergaţi în direcţia opusă”, a declarat atunci Timmermans. Atunci s-a decis ca autorităţile române şi cele de la Bruxelles să ţină permament legătura în ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar şi i-a invitat pe Dragnea şi Tăriceanu să-l sune ori de câte ori cred de cuviinţă.

×
Subiecte în articol: legile justitiei amanate primavara