x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cîţu: Dragnea şi Vâlcov sunt obsedaţi de găuri

Cîţu: Dragnea şi Vâlcov sunt obsedaţi de găuri

de Adrian Ilie    |    20 Aug 2018   •   11:10
Cîţu: Dragnea şi Vâlcov sunt obsedaţi de găuri

Gura spurcată a politicienilor nu şi-a luat vacanţă. După ce Darius Vâlcov, consilier al primului-ministru, a reclamat că ar exista „o gaură” la buget de două miliarde de dolari, cauzată de neactualizarea preţului la gaze naturale în perioada 2015-2017, senatorul PNL Florin Cîţu a ripostat afirmând că Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov sunt „obsedaţi de găuri”, deşi neglijează o gaură cu adevărat importantă, anume deficitul bugetar.

 

Într-o postare pe Facebook, Florin Cîţu aminteşte că social-democraţii au mai invocat lipsa unor sume mari din buget cauzată de guvernările anterioare. „PSD-iştii şi găurile lor… În decembrie 2016 Liviu Dragnea ne anunţa că există o gaură la buget de 10 miliarde lei. Guvernul Cioloş trebuie să răspundă. Face comisie de anchetă, scandal, dă ordine celor de la Curtea de Conturi să se antepronunţe şi aceştia ascultă (imediat după aceea le-a introdus pensiile speciale, meritau nu?), ameninţă cu plângeri penale (...) După ce i-am arătat, printr-o analiză depusă la comisia respectivă, că nu era nicio fraudă şi i-am prezentat şi punctul de vedere al guvernului Dragnea 1 care îmi confirmă analiză (de aici i se trage lui Grindeanu), a retrimis raportul la comisie şi a fost îngropat”, a scris Cîţu. Liberalul susţine că Darius Vâlcov reia scenariul dar vehiculând o gaură mai mică întrucât „Liviu e sensibil”. „Fac un pariu cu dumneavoastră. Şi această «gaură» va avea soartea «găurii» lui Dragnea. Avem în faţă noastră o combinaţie de incompetenţa (prostie, cum se spune în popor) şi manipulare ordinară. Nu trebuie să picăm în capcană lor (...) Dacă vă tot obsedează găurile, vedeţi ce faceţi cu deficitul bugetar. Acolo este o gaură care merită toată atenţia voastră. Eliminaţi-o!”, a conchis liberalul. Cu o zi înainte, tot Cîţu i-a imputat lui Vâlcov faptul că acum reproşează altora menţinerea preţului la gaze deşi cu o lună în urmă susţinea plafonarea acestui preţ.

 

Darius Vâlcov susţine că neactualizarea preţului la gazele naturale, în pofida unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din martie 2015, reprezintă o faptă penală în urma căreia statul român a pierdut două miliarde de dolari, potrivit estimărilor furnizate de Agenţia de Naţională pentru Resurse Minerale.

 

Florin Cîţu îi impută lui Vâlcov faptul că ştia încă din 2012 de neactualizarea preţului de referinţă la gaze, dar nu a făcut nimic, deşi  la acea vreme făcea parte din guvernul Ponta

×