x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cîțu începe negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare de susţinere a Guvernului

Cîțu începe negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare de susţinere a Guvernului

02 Mar 2020   •   08:36
Cîțu începe negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare de susţinere a Guvernului

Premierul desemnat Florin Cîţu și echipa de negociere a PNL începe luni negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare de susţinere a Guvernului.

Vineri, Florin Cîţu scria pe Facebook că am depus lista miniștrilor și programul de guvernare.

„Mandatul meu este clar: formarea unei majorități parlamentare cât mai repede. Începând de luni, împreună cu echipa de negociere a PNL, voi avea întâlniri cu partidele parlamentare pentru a forma o majoritate. Știu că se poate! Cer public PSD să nu mai întârzie calendarul de învestire a guvernului în Parlament”, scria Cîţu.

Nu au fost făcute mari modificări în componenţa guvernului. Singura modificare este la Ministerul Finanţelor, acolo unde cel care a fost desemnat în Biroul Executiv al PNL este Lucian Heiuş.

De asemenea, după ședința Biroului Executiv al PNL, Florin Cîțu spunea că s-a luat decizia formării unei echipe de negociere pentru a începe discuțiile cu celelalte partide parlamentare cu scopul formării unei majorități.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: florin citu negocieri guvern