x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cîțu spune că va transforma „cozile de la ghișeu în click-uri pe dispozitive mobile”

Cîțu spune că va transforma „cozile de la ghișeu în click-uri pe dispozitive mobile”

22 Dec 2019   •   14:22
Cîțu spune că va transforma „cozile de la ghișeu în click-uri pe dispozitive mobile”

Cozile de la ghişeu se vor transforma în click-uri pe dispozitive mobile, a anunţat, duminică, într-o postare pe Facebook, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

Potrivit postării, optimizarea şi simplificarea serviciilor aferente obligaţiilor fiscale şi nefiscale şi plăţii taxelor se va realiza prin: modernizarea portalului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a Spaţiului Virtual Privat (SPV); extinderea gamei de servicii oferite în sistemul electronic prin SPV; extinderea disponibilităţii serviciilor electronice către beneficiari prin realizarea variantelor portalului ANAF adaptate la dispozitive de tip smartphone şi tabletă; dezvoltarea unor aplicaţii pentru platformele Android şi IOS pentru accesarea serviciilor oferite prin SPV; introducerea de noi modalităţi de autentificare în sistem prin dispozitive mobile.

De asemenea, ministrul Finanţelor anunţă optimizarea şi simplificarea serviciului de eliberare a documentelor. Acestea se vor realiza prin modernizarea platformei de arhivare electronică, îmbunătăţirea comunicării interinstituţionale pentru schimbul automat între sisteme informatice ale MFP şi ale altor instituţii. Cu ajutorul unui cod de bară contribuabilul va putea urmări stadiul documentului depus şi va primi răspunsul în format electronic prin SPV.

Ministrul Finanţelor a explica săptămâna trecută că informatizarea ANAF este un obiectiv esenţial pentru mandatul său.

"Pentru ANAF vom prezenta câteva măsuri în următoarele zile, restructurarea ANAF, şi este un obiectiv, modul în care ANAF lucrează şi informatizarea ANAF e un obiectiv sus pentru mine în acest mandat, oricât de lung, scurt, o să fie, după ce plec, dacă asta rămâne - digitalizarea ANAF, mi se pare că am atins ceva important, pentru că de taxe se pot lega toţi, pot să le scadă, să le ridice oricând, dar dacă reuşim ca Guvern să facem asta cu ANAF-ul cred că o să fie un plus mare şi e un obiectiv important. Deci până în mai sigur cu casele de marcat, şi apoi restul, poate până la sfârşitul anului", a declarat Florin Cîţu pe 10 decembrie.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: florin citu