x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciucă spune că MApN nu a solicitat fonduri suplimentare la rectificările bugetare operate

Ciucă spune că MApN nu a solicitat fonduri suplimentare la rectificările bugetare operate

29 Noi 2019   •   12:31
Ciucă spune că MApN nu a solicitat fonduri suplimentare la rectificările bugetare operate
Sursa foto: antena3

MApN nu a solicitat fonduri suplimentare, pe parcursul anului 2019, la rectificările bugetare operate, ci a făcut economii, în sumă de 143 de milioane de lei, care au fost cedate către Ministerul Finanţelor Publice pentru Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, a afirmat vineri ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.

El a făcut această precizare cu privire "la speculaţiile apărute în spaţiul public referitoare la o aşa-zisă creştere a deficitului bugetar prognozată pentru bugetul anului 2019, ca urmare a plăţilor efectuate de actualul guvern pentru achiziţia unor echipamente militare pentru Armata României".

"Bugetul Ministerului Apărării Naţionale a fost aprobat prin Legea nr.50/2019 privind bugetul de stat pe anul 2019, în sumă totală de 20.590.658 mii lei, respectiv 2% din PIB. Pe parcursul anului 2019, MApN nu a solicitat la rectificările bugetare operate fonduri suplimentare, mai mult, a făcut economii, în sumă de 143 de milioane de lei, care au fost cedate către Ministerul Finanţelor Publice pentru Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Având în vedere faptul că o parte din programele esenţiale de înzestrare cu echipamente şi tehnică militară, prevăzute la finanţare, nu au putut fi demarate, din motive independente de voinţa MApN (cum ar fi programele "Corvetă multifuncţională" şi "Sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă"), sumele alocate pentru aceste programe au fost redistribuite, fără a depăşi bugetul alocat, pentru plata unei tranşe pentru programul de înzestrare cu rachete Patriot", a precizat Ciucă, pe Facebook.

De asemenea, a arătat ministrul, propunerea legislativă avizată de Guvern în şedinţa de joi, 28 noiembrie, pentru achiziţia a încă cinci aeronave F-16 nu va produce efecte asupra bugetului din acest an.

"Propunerea legislativă a fost transmisă Parlamentului României, cu solicitarea de a fi dezbătută şi adoptată în procedură de urgenţă, urmând ca primele patru aeronave să sosească în anul 2020, iar ultima în anul 2021. Ca atare, Ministerul Apărării Naţionale s-a încadrat cu rigoare în prevederile bugetare aprobate pentru anul 2019, fără a influenţa în niciun fel evoluţia ţintei de deficit pentru acest an, precum şi fără a pune presiune pe bugetul anului 2020", a mai spus ministrul Ciucă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca mapn rectificare bugetara