x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciudatenii de la BEC

Ciudatenii de la BEC

29 Oct 2004   •   00:00

POLITIC

Inventatorul plugului, Nicolae Boanca, celebrul Faur Isaia, "stresatul" Ion Bancau din Rosiori, George Carol Hohenzolern Fratimani sau "autodidactul in Drept" Ion Astefanoaie sunt cativa dintre candidatii inediti care ravnesc la functia suprema in stat. Celebrul Faur Isaia, tamplarul Nicolae Boanca - "inventatorul plugului", polivalenta Puia Silvia Iosipescu, "stresatul" Ion Bancau din Rosiori, George Carol Hohenzolern Fratimani sau "autodidactul in Drept" Ion Astefanoaie sunt cativa dintre candidatii care ravnesc la functia suprema in stat.
CARMEN VINTILA

Click pentru a mari
Una dintre candidaturile inedite la Presedintie este cea a lui Faur Isaia, barbatul care l-a stropit cu cerneala pe Emil Constantinescu la alegerile din 2000. El a cerut Biroului Electoral Central (BEC) sa-i inregistreze candidatura ca independent la alegerile prezidentiale, fara sa prezinte insa listele cu 200.000 de sustinatori, asa cum prevedea legea. Prin cererea depusa, el a solicitat BEC sa-i accepte totusi candidatura la Presedintie, urmand ca aceia care doresc sa-l sustina sa-si trimita semnaturile prin posta. Dupa aproximativ o saptamana, Isaia a revenit la sediul BEC, unde a protestat fata de refuzul membrilor Biroului de a-i valida candidatura la alegerile prezidentiale, in absenta listelor cu semnaturile necesare. Intrebat daca va folosi din nou cerneala, in conditiile in care este suparat pe BEC, Isaia a spus ca "problema cu cerneala plictiseste lumea" si ca trebuie sa gaseasca "altceva mai nou, mai substantial". "De ce n-ar ramane o surpriza? Trebuie gandit. La treaba cu cerneala a iesit pasienta pentru ca a fost putin studiata hoteste. D-aia a iesit. Doresc sa ofer surprize bine gandite, cu subtilitati, pentru nivelul unei persoane care are pretentia sa candideze la Presedintie", a spus Isaia. El a afirmat ca semnul sau electoral a fost facut "la comanda", precizand ca de-abia l-a spalat si nu l-a uscat. Dupa circa o jumatate de ora de protest, Faur Isaia a plecat, precizand ca merge la frizerie. A revenit insa in momentul cand Petre Roman si-a depus candidatura. Cum liderul Fortei Democrate a spus ca in turul al doilea isi va da votul sau "eroului necunoscut", Faur Isaia i-a multumit, imaginandu-se cu siguranta in aceasta ipostaza.

CANDIDATUL FARA DOMICILIU. Un "potential candidat" la Presedintie este si Gheorghe Tipus, care a spus ca este din Satu-Mare, dar are buletin de Hunedoara "fara domiciliu". Declaran-du-se reprezentant al RDCRSR (Republica Democrata Comunista a Republicii Socialiste Romania), Tipus a depus la BEC o lista cu 302 sustinatori, dintre care mai multi aveau numele Tipus. Pentru ca nu a putut oferi la BEC date precise de contact (neavand domiciliu si declarand ca are telefonul "stricat"), Tipus a promis ca va reveni pentru a afla decizia BEC.

INVENTATORUL PLUGULUI. Si tamplarul Nicolae Boanca, din Calmatuiul de Jos - Teleorman, inventator al "plugului care face dintr-un hectar doua", a venit la BEC hotarat sa-si depuna candidatura la prezidentiale. El a sustinut ca plugul pe care l-a inventat, "care ara, la 50 de centimetri, circa 500-600 de hectare de pamant in 24 de ore si merge cu curent de la grup", este un motiv suficient pentru a fi votat de romani.

Cetateanul din Calmatui a recunoscut ca a venit la BEC fara macar o semnatura de la sustinatori, dar ca, daca intentia sa de a candida va fi "publicata la televizor", acestia isi vor trimite semnaturile "urgent". Boanca a declarat ca va fi sustinut de toti agricultorii carora, de altfel, le-a promis ca le va cultiva pamantul pe gratis, folosind tractorul-minune. Inventatorul a precizat ca si orasenii il vor sustine, pentru ca locuintele lor vor fi incalzite gratis cu motorina economisita prin folosirea in agricultura a inventiei sale. El a mai spus ca vrea sa infiinteze un partid politic care sa aiba ca sigla un tractor si care sa se numeasca "Partidul Independent Boanca Nicolae".

CANDIDAT DE DRAGUL REGELUI. Ion Bancau din Rosiori vrea sa candideze de asemenea la Presedintie, functie pe care insa are de gand sa o dea "in primire" Regelui Mihai. Nici Bancau nu a venit la BEC cu semnaturi de la eventualii sustinatori, el declarand ca nu are nevoie de asa ceva in conditiile in care mai multi lideri politici i-ar fi propus, inca din 1990, sa candideze la alegerile prezidentiale. Cetateanul din Rosiori a explicat ca nu a putut sa onoreze aceasta invitatie de a candida la cea mai inalta functie in stat deoarece a fost "stresat". Bancau e convins ca, daca nu ii va valida candidatura, "Electoratul Central va intra in blocaj automat". El nu a vrut sa spuna prea multe despre platforma sa electorala pentru a nu i-o fura ceilalti contracandidati. Desi n-a avut semnaturile necesare, Bancau si-a adus, in schimb, semnul electoral: initialele A.M. care inseamna "Avizul Muncii".

POLIVALENTA. Puia Silvia Iosipescu, "profesor, doctor, cercetator stiintific principal, contabil principal Posta, compozitoare, organizatoare si lucratoare de la organizatia PD a municipiului Brasov", 66 de ani, ravneste si ea la functia suprema in stat.

Iosipescu din Ucea de Sus a depus la BEC mai multe documente, printre care declaratia ca nu a facut politie politica, o cerere de candidatura, inregistrata la PD, o lista de realizari, caracterizari de la serviciu, activitate profesionala, copii dupa legitimatii, diplome, adeverinte, titluri de proprietate si o "diploma cosmetica".

Potrivit copiilor depuse la BEC, Iosipescu a solicitat, in scris, Colegiului Director al PD ca, "dupa formula cea mai democratica", sa fie inscrisa pentru functia de "Presedinte a Republicii Romania". Ea isi doreste sa ajunga sef al statului in virtutea mai multor articole din Constitutie, "a legilor organice si ordinare, al statutului PD si in conformitate cu Biblia sau Sfinta Scriptura".

In ceea ce priveste activitatea politica, ea spune ca in perioada 1989-1999 s-a situat "pe pozitie la Capitolul Observatorului Stiintific si Politic, punctand unele sesizari si aprecieri orientative" la Parlament.

HOHENZOLERN-FRATIMANI. "George Carol Hohenzolern Fratimani", George Fratimani in buletin, a venit la BEC pentru a-si depune candidatura la Presedintie, insistand ca poarta numele "parintilor sai", Regele Mihai si Regina Ana. El sustine ca la Primaria din satul natal s-ar fi gasit actul care ii atesta "demnitatea", un certificat de nastere care ar avea mentionat pe verso "nascut Carol Hohenzolern". Intrigat ca BEC nu a luat act de candidatura sa, el a sustinut ca a depus-o inca din noiembrie 2003, la Tribunal, "la camera 225", din partea "Aliantei Crestin Democrate si Adevar", sub sigla reprezentind "semnul Sfintei Treimi". "Pana acum am strans in jur de peste un milion si trei sute de semnaturi", a precizat el, cu un accent englezesc. Fratimani s-a laudat chiar ca ar fi vorbit cu principesa Margareta "pe o banca", dar aceasta i-ar fi spus: "Fiecare se descurca cum poate."

SUCCESOR AL FUNCTIEI SUPREME. Astefanoaiei Ioan, "un medic si autodidact in drept", dupa cum s-a prezentat, a mers la Biroul Electoral Central si i-a anuntat pe membrii acestuia ca accepta "functia suprema pentru toti cei care nu vor sa voteze". Astefanoaiei a dat o declaratie de acceptare a succesiunii si a mostenirii "functiei supreme in stat si a mostenirii avutiei nationale a Romaniei, conform dreptului ordinii succesiunii procesuale procedurala".

El sustine ca, in urma mortii lui Nicolae Ceausescu, care in momentul decesului ar fi avut "toate prerogativele de sef al statului, ca titular de drept nedezinvestit de electorat" - se poate considera deschisa succesiunea pentru prerogativele acestuia. El a promis ca va pune la dispozitia BEC si platforma sa electorala, "care are religia in centru si pe margine partidele politice".

CONVINS

"Eu cred ca toata tara o sa voteze. Care e prost sa nu ma voteze ca sa stea pe gratis?" - Nicolae Boanca, inventatorul plugului

PROPUNERE

"Voi propune ca prim-ministru un om de calitate, pe fratele meu, Fratimani Viorel" - George Carol, Hohenzolern Fratimani

SEMNE ELECTORALE

Sexologul Bebe Mihaescu si-a depus si el la BEC semnul electoral pe baza caruia vrea sa candideze ca independent pentru Senat, respectiv un cerc in care scrie "BEBE", dar respins de Birou. Aceeasi soarta au avut si semnele altor pretendenti la functia de senator: Corneliu Olar, care isi propusese propria fotografie, evanghelistul Fanel Zainea, care a adus cu el un afis pe care aparea semnul electoral. Zainea a rupt de pe afis portiunea pe care era tiparita sigla - un peste stilizat - si a lasat la BEC restul din el, o fotografie a sa, cu Biblia in mana, alaturi de sotie si de cei 11 copii, emblema UE si textul: "S-a implinit vremea, si imparatia Lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va, si credeti in Biblie!". Independentul pentru Senat Nicolae Cioiculescu, "editor-publicist" si presedintele "Asociatiei abonatilor telefonici din Romania", a depus ca semn electoral un telefon, declarand ca, astfel, doreste sa fie recunoscut de abonatii carora le apara drepturile.

PC(N)

Situatie inedita la BEC. Partidul Comunistilor (nepeceristi) - PC(N) - si "candidatul sau la alegerile din noiembrie" au contestat "candidaturile peceristilor la functiile de presedinte, senator si deputat" si au cerut respingerea acestora, fara insa a-i nominaliza. Semnatarul "protestului-motiune", presedintele Gheorghe Ungureanu, precizeaza ca "in Romania postdecembrista nu exista decat un singur partid: cel al comunistilor".
×
Subiecte în articol: politic electoral candidatura isaia