x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Codrin Ștefănescu a vorbit cu Dragnea din închisoare. „Mi-a spus că își duce mai departe crucea mai departe”

Codrin Ștefănescu a vorbit cu Dragnea din închisoare. „Mi-a spus că își duce mai departe crucea mai departe”

10 Iun 2019   •   17:27
Codrin Ștefănescu a vorbit cu Dragnea din închisoare. „Mi-a spus că își duce mai departe crucea mai departe”
Sursa foto: Lucian Alecu

Fostul secretar al PSD, Codrin Ștefănescu, demis din funcție la scurt timp după încarcerarea lui Liviu Dragnea vine cu informații noi privind felul în care își petrecere timpul în detenție fostul lider social - democrat.

„Dosarul lui Liviu Dragnea e o mizerie de la un cap la altul. Totul e cusut cu ață albă. Toți din partid știm lucrul acesta. Nu cred că Dragnea se uită la televizor, încearcă să nu se uite și să se delimiteze de toate lucrurile astea. Când m-a sunat, nici nu l-am încărcat cu mesaje proaste sau știri negative. Mi-a spus că e puternic, e demn și că își duce mai departe crucea mai departe”, a mai spus Codrin Ștefănescu la Antena 3

Fostul secretar general al PSD a spus că se află pe lista de vizitatori ai lui Liviu Dragnea. 

„Lui Liviu Dragnea nici măcar nu i-a trecut prin cap că va fi executat pe o astfel de speță și nimeni din partid nu a crezut lucrul acesta”. 
 

×
Subiecte în articol: Codrin Ştefănescu