x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Codul Fiscal al Guvernului, la mâna lui Liviu Dragnea

Codul Fiscal al Guvernului, la mâna lui Liviu Dragnea

de Diana Lazăr    |    06 Aug 2015   •   23:23
Codul Fiscal al Guvernului, la mâna lui Liviu Dragnea
Sursa foto: Adrian Manolache

Liviu Dragnea şi Vasile Blaga îşi transmit reciproc bezele de la distanţă sub pretextul interesului naţional. Codul Fiscal ar putea fi motiv de armistiţiu pe termen scurt între putere şi opoziţie, la fel de bine cum ar putea deveni o piatră de încer¬care pentru actuala majoritate. La sesiunea extraordinară, Cabinetul Ponta îşi va măsura susţinerea în Parlament.

Cei care înclină de fiecare dată balanţa, UNPR-iştii şi-au întărit forţele prin noi racolări. De altfel, partidul lui Gabriel Oprea este şi principalul beneficiar al traseismului politic triplându-şi numărul de parlamentari de la alegerile din 2012 până azi. În oglindă, PPDD a avut cel mai mult de suferit de pe urma migraţiei. PSD a plecat în vacanţa parlamentară înfrânt în Parlament la votul pentru şefia SIE. Deşi atunci s-a văzut clar fluiditatea actualei majorităţi, social-democraţii au dat asigurări în mesajele oficiale că UNPR nu va trăda şi că Guvernul va avea susţinere şi în toamnă. Primul test se va da însă finalul lui august, când aleşii sunt chemaţi să voteze cererea de reexaminare a lui Klaus Iohannis pe Codul Fiscal. în sesiunea extraordinară de la

PSD şi PNL îşi fac curte
Principala necunoscută din ecuaţia politică a toamnei este cum va vota PNL Codul Fiscal. Social-democraţii nu au luat o decizie clară legată de respingerea cererii preşedintelui, dar nici nu par dispuşi să facă vreo concesie. Cel puţin asta reiese din declaraţiile premierului Victor Ponta, care spunea că vom avea TVA redus la 19% la 1 ianuarie 2016 şi că proiectul de cod fiscal va intra în vigoare în forma iniţială. Dacă însă ne uităm la poziţionarea publică a preşedintelui interimar al PSD, Liviu Dragnea, lucrurile nu mai par atât de simple. „Orice dialog politic, dacă este animat de bună-credinţă şi în urma căruia apar măsuri bune pentru cetăţeni, este binevenit. PSD nu respinge niciun fel de propunere de discuţie cu niciun partener, dacă această propunere nu este făcută numai pentru imagine şi se are în vedere lucruri bune pentru cetăţeni”, afirma recent Dragnea, lăsând practic uşa din Kiseleff deschisă pentru liberali. Iar ei au recepţionat mesajul. Vasile Blaga a anunţat că PNL are o echipă de negociere pentru discuţiile cu PSD, iar Cătălin Predoiu a plusat. Cel care pândeşte scaunul lui Ponta a spus că PNL este dispus să se aşeze la o „masă rotundă” cu PSD, UNPR şi celelalte partide, pentru a găsi acea formulă despre care toată lumea să poată afirma că „stă în picioare zece ani”.

Ordine de la Cotroceni
Dincolo de declaraţiile curtenitoare, liberalii au directive clare de la Cotroceni să forţeze în Parlament amendarea Codului Fiscal în sensul reducerii în trepte a TVA (21% la 1 ianuarie 2016 şi 19% la 1 iulie 2016). Surse din Administraţia Prezidenţială au declarat pentru Jurnalul Naţional că impactul creşterilor salariale din sectorul bugetar nu este cunoscut având în vedere că legea nu e încă gata. Ca atare, reducerile simultane de taxe şi creşterile de cheltuieli salariale pun sub semnul întrebării rezistenţa economiei. Astfel, dacă PNL va încerca să îndeplinească misiunea de la Cotroceni prin negocieri cu fiecare partid în parte, atunci UNPR ar putea pune din nou PSD într-o situaţie delicată la vot.
 

×
Subiecte în articol: liviu dragnea cod fiscal vasile blaga