x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Comisia de buget-finanţe a amânat întocmirea unui raport pe proiectul de aprobare a OUG 114

Comisia de buget-finanţe a amânat întocmirea unui raport pe proiectul de aprobare a OUG 114

27 Aug 2019   •   14:53
Comisia de buget-finanţe a amânat întocmirea unui raport pe proiectul de aprobare a OUG 114

Membrii Comisiei pentru buget-finanţe din Camera Deputaţilor au amânat, marţi, întocmirea unui raport asupra proiectului legislativ pentru aprobarea OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare.

Preşedintele comisiei, Sorin Lazăr, a făcut această propunere de amânare, el explicând că ordonanţa nu poate intra în şedinţa de plen de miercuri, întrucât nici Comisia pentru muncă nu s-a întrunit.

"Avem trei comisii de raport - Comisia de buget-finanţe, Comisia pentru muncă şi cea de IT. Comisia de IT a dat raport de respingere, Comisia de muncă nu s-a întrunit. Deci fără Comisia de muncă oricum nu poate intra în plen mâine. Având în vedere faptul că nici comisiile avizatoare - avem punctele de vedere doar de la şapte comisii, nu de la toate cele 11, vă propun să amânăm raportul pentru sesiunea ordinară, pentru că nu vreau să facem nimic pe picior, chiar nu văd de ce ar trebui să facem un raport astăzi, atât timp cât Comisia de muncă nu şi-a dat nicio părere despre raport. Vă cer o păsuire şi o amânare a acestui raport, pentru că vreau să facem lucrurile aşa cum trebuie", a precizat Lazăr.

În replică, Bogdan-Iulian Huţucă, vicepreşedintele comisiei, a spus că raportul pe acest proiect legislativ ar fi trebuit dat în această şedinţă, întrucât dezbaterea în acest for este independentă de ceea ce doreşte Comisia pentru muncă.

"Au fost identificate cel puţin 12 măsuri care ar trebui să fie eliminate din această ordonanţă, care trebuie dezbătute atât cu instituţiile şi autorităţile publice, cât şi cu jucătorii de pe piaţă tocmai în ideea de a decide dacă prin eliminare trebuie introduse şi măsuri tranzitorii sau nu. Dezbaterea în Comisia de buget-finanţe este independentă de ceea ce doreşte Comisia de muncă, pentru că aceste măsuri sunt în mare parte strict atributul Comisiei de buget-finanţe", a arătat Huţucă.

OUG 114 figura pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaţilor din această săptămână.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: OUG 114 comisia de buget-finante