x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a respins Legea amnistiei şi graţierii

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a respins Legea amnistiei şi graţierii

18 Noi 2014   •   14:48
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a respins Legea amnistiei şi graţierii
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Proiectul de lege privind amnistia şi graţierea a primit azi raport de respingere de la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, a declarat preşedintele comisiei, Bogdan Ciucă. Decizia a fost luată în unanimitate de membrii comisiei, iar proiectul urmează să intre pe ordinea de zi a şedinţei de plen de marţi. Proiectul de lege privind amnistia şi graţierea a primit iniţial raport de adoptare, iar raportul de respingere dat marţi de comisie este unul suplimentar.

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a cerut luni Parlamentului ca marţi să pună pe ordinea de zi legea amnistiei şi graţierii şi să respingă acest act normativ.

'Solicit Parlamentului să se ţină de cuvânt şi mâine să pună pe ordinea de zi legea amnistiei şi graţierii şi să o pice. Tot mâine rog Parlamentul să ia în discuţie toate solicitările venite din partea justiţiei şi să le încuviinţeze pe toate', a spus Iohannis luni, într-o conferinţă de presă.

Premierul Victor Ponta a anunţat tot luni că PSD şi aliaţii săi vor vota marţi în Parlament pentru respingerea definitivă a legii amnistiei şi graţierii şi pentru aprobarea cererilor de ridicare a imunităţii parlamentarilor cercetaţi penal.

'Cum am spus săptămâna trecută în dezbaterea pe care am avut-o cu domnul Iohannis, mâine nu doar cei de la PSD, ci toţi cei din coaliţie vom vota pentru respingerea definitivă a legii amnistiei şi graţierii şi bineînţeles pentru încuviinţarea cererilor justiţiei', a declarat Ponta la Palatul Parlamentului.

×
Subiecte în articol: legea amnistiei legea gratierii