x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Comisia juridică i-a validat pe toţi candidaţii propuşi pentru CCR; plenul urmează să ia o decizie

Comisia juridică i-a validat pe toţi candidaţii propuşi pentru CCR; plenul urmează să ia o decizie

07 Mai 2019   •   10:35
Comisia juridică i-a validat pe toţi candidaţii propuşi pentru CCR; plenul urmează să ia o decizie

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor i-a validat, marţi, pe toţi candidaţii propuşi pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, constatând că aceştia au îndeplinit condiţiile pentru a candida.

Plenul Camerei Deputaţilor urmează să decidă prin vot care dintre candidaţi va fi ales judecător al Curţii Constituţionale.

La audieri, deputatul Ioan Cupşa, propus de PNL, a spus că, dacă va fi numit la CCR, va fi reprezentantul fiecărui cetăţean al României.

"Avem nevoie de organizare socială eficienţă, ca interesele noastre legitime, drepturile şi interesele noastre fundamentale să fie protejate. Îmi place să cred că înţeleg noţiunea de stat de drept, ce importante sunt drepturile şi libertăţile fundamentale pentru a putea fi definiţi ca oameni. Cred că un judecător al CCR, pentru a fi independent, trebuie să fie integru şi competent. Dacă voi fi numit în această funcţie voi fi reprezentantul fiecărui cetăţean al României", a afirmat Cupşa.

Vlad Ştefan, propus de USR, a precizat, în faţa parlamentarilor din Comisia juridică a Camerei, că este avocat şi nu este membru al unui partid politic, ceea ce reprezintă un avantaj.

"La CCR ar trebui o ponderare, în opinia mea, o spun cu toată responsabilitatea, în legătură cu deciziile interpretative care nu trebuie să fie excesive", a susţinut Vlad Ştefan.

Gheorghe Stan, şeful Secţiei speciale pentru investigarea magistraţilor, propus de PSD, a subliniat că în funcţiile pe care le-a deţinut şi-a îndeplinit atribuţiile cu imparţialitate.

"Mi-am îndeplinit atribuţiile cu imparţialitate. (...) Am cunoştinţele teoretice necesare şi experienţa. Activitatea în cadrul Parchetului, dar şi în cadrul Ministerului Justiţiei constituie un avantaj. Dacă aş fi ales judecător CCR, m-ar interesa să respect supremaţia Constituţiei", a menţionat acesta.

Întrebat de opoziţie dacă îşi asumă politic această candidatură, Gheorghe Stan a spus că nu a făcut parte din niciun partid.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a declanşat pe 23 aprilie procedura de numire a unui judecător la CCR în locul lui Ştefan Minea, căruia îi expiră mandatul în data de 15 iunie. AGERPRES

×