x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Comisiile, sportul preferat al Coaliţiei

Comisiile, sportul preferat al Coaliţiei

de Gabriela Antoniu    |    29 Iul 2009   •   00:00
Comisiile, sportul preferat al Coaliţiei
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

De câte ori a apărut o problemă spinoasă, guvernanţii în frunte cu premierul Boc au anunţat înfiinţarea cu mare tam-tam a unei comisii sau consi­liu care să o rezolve.



În urmă cu o lună, în plin scandal Ridzi, premie­rul Boc încerca să închidă gura presei, anunţând cum Guvernul a decis, sub coordonarea lui, înfiinţarea unui Consiliu de raţionalizare a cheltuie­lilor publice. Un Consiliu cu scopuri generoase, după cum aveam să aflăm, din hotărârea Guvernului: eli­minarea stopajului la sursă, asigurarea unui mod eficient de cheltuire a banului public, eliminarea risipei în utilizarea fondurilor publice, înlăturarea acoperirii preferenţiale a cheltuielilor pe alte consi­derente decât eficienţa şi eficacitatea administrării banului public.

Mai mult, Consiliul va elabora şi prezenta premierului analize punctuale şi generale pe probleme de bună administrare a fondurilor din bugetele de venituri şi cheltuieli ale ministerelor, autorităţilor, agenţiilor, oficiilor, comisiilor, comitetelor, centrelor, administraţiilor, unităţilor, organismelor şi institutelor aflate în subordinea, coordonarea sau autoritatea Guvernului şi a ministerelor. De asemenea, acest Consiliu poate formula şi propuneri de utilizare mai eficientă a fondurilor publice alocate ministerelor, agenţiilor şi altor structuri bugetare.

Aşadar, Consiliul a fost înfiinţat, are obiect de activitate, dar după o lună, rezultate zero. Jurnalul Naţional i-a solicitat informaţii premierului despre activitatea Consiliului, dar până acum tăcere totală. Şi suspectă, în condiţiile în care scandalurile privind cheltuirea cu nechibzuinţă a banului public au curs gârlă în presă, iar potrivit hotărârii Guvernului, "Consiliul îşi desfăşoară activitatea numai la solicitarea expresă a primului-ministru".


MĂSURI ANTICRIZĂ, BĂGATE LA FEZANDAT
După "succesul" înregistrat cu Consiliul pentru raţionalizarea cheltuielilor publice, guvernanţii au decis să mai facă o comisie. Anticriză. Propunerea venea în contextul în care Alianţa PSD+PC lansase un program anticriză, iar PD-L nu dădea semne că l-ar interesa, deşi situaţia economico-socială nu era deloc roz.

După somaţii publice, acum o săptămână, liderii coaliţiei au decis constituirea unei comisii, condusă de ministrul Constantin Niţă (PSD) şi Adriean Videanu (PD-L), care va analiza propunerile Alianţei PSD+PC din planul anticriză. "Noi avem mai multe propuneri pe care le-am şi anunţat în mod public că dorim să fie introduse pe ordinea de zi în discuţia coaliţiei. Decizia a fost ca această comisie, pe care noi am constituit-o, să le analizeze pe fiecare dintre ele, să facă evaluările necesare şi recomandarea când să intre în vigoare, de la 1 septembrie, de la 1 ianuarie. Important e să avem aceste consultări şi aceste decizii luate foarte rapid", declara vicepre­mierul Dan Nica.

Potrivit afirmaţiilor sale, unele dintre aceste măsuri ar urma să fie aplicate chiar de la 1 august. "Am decis ca în cadrul comisiei pe care noi o avem împreună cu PD-L să analizăm acele măsuri ce trebuie adoptate şi să fie introduse în Codul Fiscal, astfel încât în al doilea semestru al acestui an şi primul semestru al anului viitor să avem măsuri care să aducă un sprijin mediului de afaceri, firmelor româneşti, pentru că este nevoie de un sprijin în acest moment, consistent din partea Guvernului", a mai spus Dan Nica. Numai sâmbătă nu e 1 august, iar comisia nu a dat nici un semn că a ajuns la vreo concluzie.


DAR SE MAI FACE O COMISIE...
La numai o săptămână, după o altă şedinţă a coaliţiei, vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, a ieşit şi a anunţat o altă comisie. De data aceasta formată din Dan Nica, Viorel Hrebenciuc (PSD), Vasile Blaga şi Mircea Toader (PD-L), care să elaboreze, până la începutul sesiunii parlamentare, un proiect de lege privind alegerile prezidenţiale. Flutur a spus că în şedinţa de luni a coaliţiei s-a discutat, printre altele, despre proiectul de lege privind alegerile prezidenţiale. El a adăugat că s-a decis înfiinţarea unei comisii "de lucru", care să elaboreze, până la începutul sesiunii parlamentare, un proiect de lege privind organizarea alegerilor prezidenţiale.


ÎN VIZOR - LISTELE SUPLIMENTARE
Flutur a menţionat că nu s-au discutat alte aspecte în coaliţie în legătură cu subiectul prezidenţialelor. "S-a discutat despre proiectul de lege privind ale­ge­rile prezidenţiale. S-a constituit o comisie care până la începutul sesiunii parlamentare să aibă ca temă elaborarea acestui proiect de lege. Vom discuta şi în următoarele întâlniri ale coaliţiei. Echipa de lucru va prezenta în coaliţie un draft, astfel încât, până la începutul sesiunii parlamentare, să fie proiectul de lege finalizat şi însuşit de coaliţie", a spus Flutur. În urmă cu o săptămână, purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a declarat că formaţiunea sa aşteaptă o serie de evaluări făcute la nivelul Ministerului de Interne în privinţa tentativelor de fraudă la alegerile europarlamentare bazate pe listele suplimentare, urmând să ia, în urma acestor evaluări, o decizie în ce priveşte folosirea acestor liste suplimentare la alegerile prezidenţiale.

×
Subiecte în articol: politic parlament comisii