x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică COMITETUL EXECUTIV - Luminiţa Anghel, candidat la parlamentare

COMITETUL EXECUTIV - Luminiţa Anghel, candidat la parlamentare

de Lavinia Dimancea    |    27 Sep 2008   •   00:00
COMITETUL EXECUTIV - Luminiţa Anghel, candidat la parlamentare

Luminiţa Anghel, Victor Socaciu, Dumitru Prunariu şi Sergiu Nicoalescu sunt câteva dintre vedetele cu care Alianţa PSD+PC se prezintă la alegerile parlamentare de la 30 noiembrie. Li­derii PSD au fugit de Bucureşti, preferând să candideze în provincie.



Luminiţa Anghel, Victor Socaciu, Dumitru Prunariu şi Sergiu Nicoalescu sunt câteva dintre vedetele cu care Alianţa PSD+PC se prezintă la alegerile parlamentare de la 30 noiembrie. Li­derii PSD au fugit de Bucureşti, preferând să candideze în provincie.

Comitetul Executiv Naţional a luat ieri în discuţie listele de candidaţi ale organizaţiilor judeţene. Majoritatea propune­rilor au trecut fără probleme, însă au existat şi preşedinţi de filiale nemulţumiţi de plasarea unor candidaţi PC în judeţele lor care au rămas la finalul şedinţei la negocieri cu Mircea Geoană şi alţi câţiva lideri ai partidului. Discuţiile urmau să fie tranşate aseară, pentru că astăzi toţi candidaţii Alianţei trebuie să fie lansaţi la Congresul extraordinar comun al Alian­ţei PSD+PC, în care va fi nominalizat şi Mircea Geoană pentru funcţia de prim-ministru. Potrivit lui Ion Iliescu Congresul extraordinar al PSD, convocat astăzi pentru desemnarea candidatului la funcţia de premier, reprezintă "o chestie formală", o "adunare mare", similară unui "Consiliu lărgit", care va dura după şedinţa Comitetului Executiv "două-trei ore".
În Capitală, PSD nu a aruncat nume grele, de la centru un singur candidat oferindu-se să intre în cursă. Este vorba despre vicepreşedintele Cristian Diaconescu. Acesta va candida pentru un post de senator în Sectorul 2, numărându-se printre cei validaţi ieri prin vot secret de conducerea filialei bucureştene.

Candidaţii de Bucureşti

La Sectorul 1, pentru colegiile de Ca­mera Deputaţilor vor merge Ion Nicolae, rectorul Universităţii Bioterra, Anton Mihaela şi Adriana Antipa. La Senat – regizorul Sergiu Nicolaescu şi Răzvan Theodorescu. În Sectorul 2, Şerban Nicolae intră şi el în lupta pentru un post de senator, în timp ce pentru Camera Deputaţilor candidează Georgian Pop, consilier al lui Mircea Geoană, Marian Negoiţă, Florian Popa, rectorul Fa­cultăţii de Medicină, şi Rodica Nassar. În Sectorul 3, la Senat merge Nicolae Mărăşescu, iar la Camera Deputaţilor Ovidiu Muşetescu şi Doru Giugula. Sectorul 4 revine conservatorilor, la Senat candidând Dan Voiculescu, iar la Cameră Daniela Popa şi Marius Marinescu. În sectorul coordonat de Marian Vanghelie, al doilea vânat după Sectorul 2, candidează la Senat Cătălin Voicu, actual deputat, Ecaterina Andronescu, iar la Cameră, Aura Vasile, Oana Mizil, nepoata fostului demnitar comunist, şi Cornelui Ciontu. În Sectorul 6 se va bate pentru un post de senator Ionel Olteanu, fost deputat PSD, iar pentru unul de de­putat Dumitru Chiriţă, sindicalist, interpreta de muzică uşoară Luminiţa Anghel şi fostul primar Dan Darabont şi Damian Florea. Lideri care au reprezentat preţ de mai multe mandate Capitala nu au mai dorit să candideze acum aici, preferând să meargă într-unul dintre colegiile din ţară. Este cazul lui Adrian Năstase, care a ales să candideze în colegiu Mizil din Prahova, în timp ce liderul PSD, Mircea Geoană, va merge pe mâna doljenilor din colegiul Dăbuleni.

×
Subiecte în articol: politic sectorul