x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PC şi-a ales noii vicepreşedinţi. Conservatorii au adoptat rezoluţia de susținere a lui Ponta la prezidenţiale

PC şi-a ales noii vicepreşedinţi. Conservatorii au adoptat rezoluţia de susținere a lui Ponta la prezidenţiale

04 Iul 2014   •   11:45
PC şi-a ales noii vicepreşedinţi. Conservatorii au adoptat rezoluţia de susținere a lui Ponta la prezidenţiale
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images
UPDATE 14:53 - Partidul Conservator şi-a ales, astăzi, la Consiliul Naţional, noii vicepreşedinţi care vor coordona cele 15 departamente existente la nivelul partidului, precum şi şapte vicepreşedinţi regionali.

Astfel, vicepreşedinţii care se vor ocupa de regiuni sunt Constantin Avram (regiunea Nord-Est), Eugen Durbacă (regiunea Sud-Est), Marian Preda (regiunea Sud), Mihai Niţă (regiunea de Sud-Vest), Petru Mărginean (regiunea de Vest), Şerban Rădulescu (regiunea de Nord-Vest), precum şi Ion Diniţă (regiunea de Centru).

De asemenea, au fost validaţi în funcţie şi şefii departamentelor PC: Strategii politice şi Dezvoltare - Codrin Scutaru; Economie şi Comerţ - Cornelia Negruţ; Administraţie Publică şi Afaceri Interne - Cătălin Drăguşanu; Apărare, Ordine Publică, Siguranţă Naţională - Ionel Cel-Mare; Justiţie şi dreptate socială - Dumitru Pelican; Transport şi Infrastructură - Mircea Banias; Agricultură şi Dezvoltare Rurală - Laurenţiu Rebega; Sănătate - Mircea Irimie; Învăţământ, Cercetare, Tineret, Sport - Cristiana Anghel; IMM-uri şi Turism - Maria Grapini; Imagine, relaţii publice şi presa - Bogdan Ciucă; Comunicare şi Societate informaţională - Răzvan Cotovelea; Patronate - Jenică Poenaru; Relaţii Internaţionale - Mihai Cristian Dănuţ; Mediu şi Ecologie - Corneliu Pascu.

Tot în cadrul Consiliului Național, conservatorii au adoptat rezoluția propusă de președintele partidului, Daniel Constantin, pentru susținerea la alegerile prezidențiale a lui Victor Ponta din partea Alianței PSD-UNPR-PC.

UPDATE 12:08
- Preşedintele PC, Daniel Constantin, a afirmat vineri, în şedinţa Consiliului Naţional al partidului, că "proiectul viabil" pe care conservatorii ar trebui să îl susţină este Victor Ponta - preşedinte al României. "Nu avem ca partid şi ca ţară altă soluţie decât să fim consecvenţi şi să continuăm cu un proiect bazat pe încredere şi seriozitate. Dacă ne uităm în jur, acel proiect viabil nu poate fi decât Victor Ponta preşedinte. Dacă, în cele din urmă, acesta va candida, va fi susţinut de acea parte majoritară a societăţii care crede că scandalul şi conflictul sunt esenţa falimentului. Antonescu, Băsescu sunt două nume ale falimentului politic", a spus liderul conservator.

Constantin a precizat că priorităţile PC se vor regăsi în programul candidatului Victor Ponta la preşedinţie.

"Mă angajez să am discuţii din ce în ce mai accentuate cu partenerii noştri, astfel încât colaborarea să meargă până la ultimul membru al PC. Am discutat cu premierul (...) şi şi-a exprimat dorinţa ca priorităţile noastre să se regăsească în programul candidatului Victor Ponta la Preşedinţia României. (...) Dorinţa mea este să ne mobilizăm pentru a câştiga alegerile prezidenţiale, ultima redută a unui sistem care era pe cale să se instaleze în România în anii 2010-2011", a afirmat Constantin.
..............................................

Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat astăzi că la Consiliul Naţional al partidului vor fi aleşi 22 de vicepreşedinţi şi va fi supusă votului o rezoluţie de susţinere a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale.

"Este un consiliu în care se aleg vicepreşedinţii partidului, 7 funcţii de vicepreşedinte regional şi 15 funcţii de vicepreşedinţi pe departamente de activitate. Al doilea lucru foarte important, voi propune PC o rezoluţie, în conformitate cu Statutul partidului, sper să o adopte, în care îl susţinem pe Victor Ponta la alegerile prezidenţiale", a spus Constantin înainte de începerea Consiliului Naţional al PC, care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.

Constantin a mai spus că dacă premierul Victor Ponta nu va candida la prezidențiale, ceea ce este improbabil, Consiliul Naţional se va întruni din nou în septembrie şi va decide pe cine va susţine.

×