x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Corina Şuteu, propusă pentru funcţia de ministru al Culturii

Corina Şuteu, propusă pentru funcţia de ministru al Culturii

03 Mai 2016   •   14:18
Corina Şuteu, propusă pentru funcţia de ministru al Culturii
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Secretarul de stat Corina Şuteu a fost propusă, marţi, de premierul Dacian Cioloş pentru a ocupa funcţia de ministru al Culturii, în condiţiile în care Vlad Alexandrescu a fost revocat din funcţie, anunţă un comunicat de presă al Guvernului.

''Aşa cum am anunţat săptămâna trecută, am decis astăzi revocarea domnului Vlad Alexandrescu din funcţia de ministru al Culturii. De asemenea, am trimis astăzi domnului preşedinte Klaus Iohannis propunerea pentru numirea în funcţia de ministru al Culturii a doamnei Corina Şuteu, în dorinţa de a continua procesul de reformă'', se arată în documentul semnat de premierul Dacian Cioloş.

Sursa: AGERPRES

×