x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Crin Antonescu: "Am venit de teamă să nu scape Guvernul la un vot"

Crin Antonescu: "Am venit de teamă să nu scape Guvernul la un vot"

12 Iun 2015   •   11:28
Crin Antonescu: "Am venit de teamă să nu scape Guvernul la un vot"
Sursa foto: Crin ANTONESCU

Senatorul PNL Crin Antonescu a declarat, vineri, că va vota moţiunea de cenzură, deoarece Guvernul refuză să organizeze alegeri în colegiile vacante, acesta fiind, în opinia sa, "un motiv suficient şi extrem de puternic" ca Executivul să cadă.

CITEŞTE ŞI Ponta: Nu am mai participat la o moţiune care nu are ca obiect activitatea Guvernului

"Votez pentru moţiune deoarece acest Guvern, oricum i-am discuta în rest prestaţia, trebuie să cadă (...) nu atât pentru că nu avem încă o lege a votului pentru diaspora, pentru că asta nu e în primul rând vina Guvernului, dar pentru faptul că Guvernul, obligat de lege într-un termen clar să organizeze alegeri în colegii şi în circumscripţii din România, refuză să o facă, acesta este un motiv suficient şi extrem de puternic pentru a cădea. Îmi pare foarte rău să o spun, nu poţi să te erijezi - aşa cum se întâmplă cu domnul Ponta sau cu domnul Tăriceanu - în apărătorul Parlamentului, ceea ce e foarte bine şi necesar în aceste momente, atâta vreme cât refuzi să faci lucrul elementar care duce la forţa Parlamentului, şi anume să organizeze alegeri acolo unde legea te obligă şi unde sunt alegători nereprezentaţi", a spus Antonescu, la Palatul Parlamentului.

CITEŞTE ŞI  MOŢIUNEA DE CENZURĂ. Victor Ponta: Sigur că am emoții; e moțiune de cenzură

El a precizat că a venit să voteze moţiunea de cenzură "de teamă să nu scape Guvernul la un vot".

CITEŞTE ŞI Călin Popescu Tăriceanu: Şansele ca moţiunea să treacă sunt nule

Senatorul liberal consideră că o moţiune îşi are întotdeauna rostul într-o viaţă parlamentară pentru că ea generează o dezbatere şi verifică şi forţa opoziţiei, dar şi "susţinerea pe care o are Guvernul, atunci când Executivul îşi lasă parlamentarii să voteze"

Sursa: Agerpres.ro

×