x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Crin Antonescu: "Avem forţa şi maturitatea să rămânem împreună până în 2016"

Crin Antonescu: "Avem forţa şi maturitatea să rămânem împreună până în 2016"

21 Dec 2012   •   22:57
Crin Antonescu: "Avem forţa şi maturitatea să rămânem împreună până în 2016"
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

 Preşedintele PNL, Crin Antonescu s-a declarat absolut încrezător că până în 2016 PNL şi PSD vor sta împreună, dar a recunoscut că sunt multe "bocitoare, cobitoare de la naşterea USL".

 
Crin Antonescu a fost întrebat despre faptul că mulţi nu dau şanse ca PNL şi PSD să stea mult împreună, fiindu-i solicitat să precizeze cât timp crede că cele două partide vor fi alături.
 
"Vom sta împreună atât cât e nevoie, cât să ne putem despărţi strângându-ne mâna şi să ne despărţim cu fruntea sus faţă de alegători. Eu ştiu foarte bine că sunt multe bocitoare, cobitoare de la naşterea acestei Uniuni Social-Liberale. în fiecare zi mi s-a pronosticat despărţirea, ruptura. Eu sunt absolut încrezător că până în 2016, adică patru ani, un ciclu de guvernare, un ciclu angajat prin acest program, prin tot ceea ce noi am spus, avem maturitatea şi forţa să rămânem", a declarat Crin Antonescu.
 
"Eu ştiu foarte bine, nu are rost să prezint în mod idilic: vor urma patru ani în care îmbrăţişarea liberal-socialistă va fi de nedezlipit. Nu, va fi un ciclu de guvernare cu greutăţi, însă noi am reuşit să punem aceşti oameni împreună, am reuşit să fim împreună şi aşa cum am reuşit să facem un program echilibrat putem să avem şi o guvernare sub semnul pragmatismului şi nu sub semnul unei ideologii sau partizanat foarte îngust", a mai spus Crin Antonescu. 

×
Subiecte în articol: crin antonescu Victor Ponta USL