x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Crin Antonescu la Antena 3: "Săptămâna aceasta cred putem vota suspendarea din funcţie a lui Băsescu"

Crin Antonescu la Antena 3: "Săptămâna aceasta cred putem vota suspendarea din funcţie a lui Băsescu"

02 Iul 2012   •   18:38
Crin Antonescu la Antena 3: "Săptămâna aceasta cred putem vota suspendarea din funcţie a lui Băsescu"

Presedintele PNL, Crin Antonescu a declarat luni seara, in emisiunea La Ordinea Zilei, realizata de Razvan Dumitrescu la Antena 3, ca in aceasta saptamana, in cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului, USL ar putea depune si chiar vota cererea de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu.

Liderul PNL a fost intrebat ce poate insemna sesiunea extraordinara pentru a duce la deblocarea activitatii guvernamentale. "Ar putea insemna inclusiv Basescu mai e sau nu mai e presedinte al Romaniei", a replicat Antonescu.

De asemenea, intrebat daca USL va depune cerere de suspendare saptamana asta pentru presedintele Romaniei, Basescu a raspuns: "Da, eu cred ca putem sa o si votam saptamana asta".

Pe de alta parte, liderul PNL a declarat ca se poate ajunge la suspendare daca sunt intrunite conditiile procedurale parlamentare, fiind insa necesar si un raspuns al Curtii Constitutionale.

"Putem ajunge la suspendare, daca avem o Curte Constitutionala conform normelor in vigoare – ca noi putem sa facem o solicitare de suspendare, e dreptul nostru fiind parlamentari – si Curtea Constitutionala si domnul Zegrean, cum a spus atunci ca suntem obositi si nu putem sa dam motivatia zice suntem obositi, plecam vreo trei luni in concediu si prin noiembrie sau decembrie vedem raspunsul, avizul, obligatoriu, conform sau consultativ. Poate sa faca orice Curtea Constitutionala, ca, nu e asa, e independenta si este expresia varfului de independenta juridica a Romaniei", a spus copresedintele USL.

×