x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Criza scade credibilitatea lui Traian Băsescu

Criza scade credibilitatea lui Traian Băsescu

29 Sep 2009   •   00:00
Criza scade credibilitatea lui Traian Băsescu

Declinul economic al României vine într-un moment nepotrivit pentru preşedintele Traian Băsescu, scrie publicaţia Financial Times. Chiar dacă această scădere va fi doar temporară, ea l-a decredibilizat deja pe şeful statului, deşi Băsescu rămâne favorit în cursa prezidenţială în care, "probabil", se va înscrie, arată sursa citată.



"Personaj impulsiv şi conflictual, Traian Băsescu şi-a câştigat popularitatea pe plan intern şi extern cu discursul său foarte sonor despre combaterea corupţiei. Dar, alături de o mare parte a clasei politice româneşti, el şi-a pierdut credibilitatea după ce a insistat că România nu va fi afectată de criză şi nu va avea nevoie de un împrumut de la FMI", scrie FT, care menţionează că un preşedinte mai puţin impulsiv ar stabiliza România.

Descriind situaţia economică din România, cotidianul face referire la anumite indicii conform cărora Guvernul condus de Emil Boc are dificultăţi în a-şi achita facturile: "Micii întreprinzători se plâng de zelul inspectorilor fiscali în a colecta impozitele, în timp ce băncile susţin că micile afaceri sunt aduse în pragul falimentului de întârzierile mari în rambursarea TVA-ului - cu toate că Guvernul susţine că un sistem computerizat accelerează procesul".


... ŞI VA PRĂBUŞI LEUL
Pe de altă parte, un raport Economist Intelligence Unit arată că leul este în continuare vulnerabil la presiuni şi s-ar pu­tea deprecia în cazul în care situaţia economică şi politică s-ar deteriora "drama­tic" în următoarele luni. "Pe bază esti­mă­ri­lor privind ratele de echilibru, este posibil ca leul să fie în continuare în mod sem­nificativ supraevaluat. Posibilele probleme privind competitivitatea Ro­mâ­niei sunt formate din faptul că alte mo­nede din regiune s-au depreciat în ul­timul an.

Leul ar putea fi încă vulnerabil la presiuni în sensul deprecierii, în cazul în care situaţia economică şi politică s-ar deteriora dramatic în următoarele luni", scriu analiştii EIU. Documentul arată că posibilitatea unui conflict în interiorul Guvernului este "mare", având în vedere posibila diferenţă dintre PD-L şi PSD în privinţa politicii economice şi reformei judiciare

×
Subiecte în articol: economic