x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cuc: 100 din cei 170 de kilometri de autostradă aflaţi în construcţie, daţi în circulaţie în acest an

Cuc: 100 din cei 170 de kilometri de autostradă aflaţi în construcţie, daţi în circulaţie în acest an

27 Iun 2019   •   19:00
Cuc: 100 din cei 170 de kilometri de autostradă aflaţi în construcţie, daţi în circulaţie în acest an

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a reiterat joi, în Alba, că până la sfârşitul anului vor fi daţi circulaţiei 100 de kilometri de autostradă din cei 160-170 aflaţi în construcţie.

"În momentul de faţă, în construcţie avem 160-170 de kilometri. Deci, în afară de Lugoj-Deva, Sebeş-Turda, Cheţani-Iernut, Cheţani-Câmpia Turzii, mai avem şi centura Bacăului în construcţie, Piteşti-Craiova în construcţie, Suplacu de Barcău-Borş, secţiunea Mihaiu-Borş, mai avem şi Predeal-Cristian-Braşov în construcţie, tot acel lot de autostradă. Eu spun că vor fi daţi în folosinţă minimum 100 de kilometri. (...) Vor fi puşi în circulaţie, nu va fi făcută recepţia finală. Dar de dat în circulaţie şi-au asumat (antreprenorii - n.r.) că vor da aceste tronsoane de autostradă", a declarat ministrul Transporturilor.

Cuc a adăugat că se va pronunţa mai bine pe o estimare corectă, pe numărul total, la jumătatea acestui an.

În ceea ce priveşte autostrada Sibiu-Piteşti, ministrul a precizat că lotul Piteşti-Curtea de Argeş este în contestaţie.

"În licitaţie este şi lotul 4, aşteptăm să se depună ofertele şi loturile 2 şi 3, unde trebuie să facem nişte foraje suplimentare (...). S-au scos forajele suplimentare la licitaţie. Aşteptăm să se depună oferte, ca să lansăm şi secţiunile 2 şi 3 la execuţie şi proiectare", a spus Răzvan Cuc.

Ministrul speră ca pentru loturile 1 şi 4 să se semneze anul acesta şi să fie lansate loturile 2 şi 3, unde, dacă se prezintă firme care doresc să lucreze la acest proiect, e posibil să fie şi aici semnate contractele anul acesta.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Cuc autostradă