x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cum circulă genţile cu bani gheaţă în politica românească

Cum circulă genţile cu bani gheaţă în politica românească

de Marius Gîrlașiu    |    02 Aug 2016   •   17:36
Cum circulă genţile cu bani gheaţă în politica românească
Sursa foto: Medioimages/Photodisc/Getty Images

Valizele burduşite cu milioane de euro se plimbă nestingherite de ani de zile prin politica românească. În multe cazuri, rechizitoriile procurorilor sau denunţurile celor care se simt cu musca pe căciulă descriu scene desprinse parcă din filmele cu gangsteri de la Hollywood. Mai grav este că genţile pline cu bani au ajuns de fiecare dată la sediile partidelor, în posesia celor mai influenţi lideri politici.

Un milion de euro ar fi primit fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, în urmă cu opt ani, pentru a facilita numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Informaţiile apar în referatul prin care procurorii DNA au cerut arestarea preventivă a actualului viceguvernator BNR. “Banii s-au scos din Bulgaria, în trei tranşe de câte 300.000. Instituţiile statului n-au acţionat, pentru că n-au ştiut pentru ce au fost”, a dezvăluit fostul preşedinte Traian Băsescu. Ulterior, milionul de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu ar fi ajuns în biroul lui Bogdan Olteanu “printr-un intermediar, la sediul unui partid politic”, mai precis la sediul Partidului Naţional Liberal, acolo unde Olteanu îşi desfăşura la acea vreme activitatea. “În 2008 nu eram nici lider de partid, nici parlamentar, nici membru în conducerea partidului. Nu aş vrea să las să planeze asupra partidului vreo suspiciune că, în 2008, campania a fost finanţată ilegal sau că Tăriceanu ar fi finanţat PNL cu fonduri ilegale”, a reacţionat copreşedintele PNL, Alina Gorghiu.

 

O altă geantă cu bani ar fi ajuns în septembrie 2011 în biroul Elenei Udrea de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. 900 de mii de euro cash i-ar fi trimis omul de afaceri Adrian Gărdean ministrului de la acea vreme. Dezvăluirea a fost făcută anul trecut de fostul secretar general din MDRT Gheorghe Nastasia, audiat de judecători în dosarul Gala Bute. “Eu personal am dus-o acolo, era singură în birou. Am lăsat geanta acolo, i-am spus că sunt de la Gărdean şi i-am zis şi că acesta a spus că restul banilor vor fi daţi de el prin contractul cu Obreja. I-am spus ministrului că în geantă sunt 900.000 de euro. Geanta am pus-o pe un fotoliu, iar ministrul nu a avut nicio reacţie”, a recunoscut Nastasia la ÎCCJ.

3,5 milioane de euro la PDL

O sumă mult mai mare ar fi ajuns în 2012 la sediului vechiului PDL din Modrogan. Ar fi vorba de 3,5 milioane de euro bani gheaţă, o parte din şpaga pe care procurorii DNA susţin că i-ar fi cerut-o Elena Udrea omului de afaceri Bogdan Buzăianu pentru a-l ajuta să cumpere energie ieftină de la Hidroelectrica. Anul trecut, surse judiciare precizau că cea care a făcut denunţul a fost Ana Maria Topoliceanu, fosta prietenă a blondei de la Cotroceni. Acuzată şi ea în dosarul Gala Bute, Topoliceanu le-a povestit procurorilor că a dus la sediul PDL din Modrogan două sacoşe în care se aflau aproape 3,5 milioane de euro din şpaga care i-ar fi fost cerută omului de afaceri de Elena Udrea. Totul se întâmpla în 2012, înainte de campania electorală pentru alegerile locale. Banii ar fi ajuns într-un birou în care se afla Vasile Blaga şi în care ar fi apărut, ulterior, şi Elena Udrea. Tot de numele vechiului PDL se leagă altă “finanţare” din bani negri, mita provenită din licenţele Microsoft. În octombrie anul trecut, oamenii de afaceri Dorin Cocoş, Dumitru Nicolae şi fostul ministru Gabriel Sandu îşi recunoşteau faptele în faţa judecătorilor ÎCCJ, iar Cocoş descria drumul banilor. “Vreo 300.000 de geci, 100.000 de pixuri, 27 de containere de materiale erau necesare pentru campania PDL, iar valoarea materialelor era de 3,3 milioane de euro. Eu am dus vreo 600.000 la sediul PDL”, le-a mărturisit Cocoş magistraţilor.

 

"Una este când un om dă bani la partid şi spune << Vreau să dau bani la partid, dar nu vreau să mă scrieţi acolo, că nu vreau să  apar în Monitorul Oficial >>. Că îi ia partidul sau nu-i ia, e o altă chestiune" - Traian Băsescu

 

Elena Udrea, februarie 2015: "Nu este un secret. Aşa se finanţează campaniile electorale. De ce vă faceţi că nu ştiţi? Întrebaţi-l pe domnul Iohannis, pe domnul Ponta, ei cum şi-au finanţat campania?"

×