x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cumătrul Elenei Udrea, fripturistul pedelist cercetat de DNA

Cumătrul Elenei Udrea, fripturistul pedelist cercetat de DNA

de Marius Gîrlașiu    |    28 Sep 2016   •   12:30
Cumătrul Elenei Udrea, fripturistul pedelist cercetat de DNA

DNA a cerut ieri avizul Camerei Deputaţilor pentru reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului Adrian Gurzău, acuzat de trafic de influenţă în dosarul privind favorizarea societăţii de asigurări Carpatica. Gurzău, care a candidat din partea PMP pentru primăria Clujului, este cumătrul Elenei Udrea, cea care i-a botezat anul acesta cel de-al doilea copil pe care deputatul îl are cu actuala sa soţie.

Solicitarea DNA pentru ridicarea imunităţii în cazul deputatului PMP Adrian Gurzău este cea de-a 51-a cerere trimisă de procurorii din Ştirbei Vodă pe numele unui parlamentar în actuala legislatură. Deputatul a fost audiat la DNA în noaptea de luni spre marţi, când procurorii i-au adus la cunoştinţă punerea în mişcare a acţiunii penale, în acelaşi dosar în care au fost reţinuţi luni Angela Toncescu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii Carpatica Asig Sibiu şi fost şef al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, alături de alţi doi administratori de firme, Dan Hosu (soţul fostului procuror-şef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu) şi Ion Sorin Tatu. Potrivit DNA, în perioada 8 aprilie - 1 noiembrie 2015, Angela Toncescu i-a promis lui Adrian Gurzău, deputat şi administrator în fapt al unei firme, întocmirea unui contract de prestări servicii între acea firmă, în calitate de prestator şi Carpatica Asig, în calitate de beneficiar. Potrivit DNA, valoarea totală a contractului s-a ridicat la 270.000 de euro plus TVA. "Contractul încheiat a fost păgubos pentru Carpatica Asig SA, în contextul în care, la momentul încheierii, societatea de asigurări avea un departament compus din patru angajaţi ai societăţii, care desfăşurau activităţi similare, la costuri mult mai scăzute”, acuză procurorii. Mai mult, deputatul PMP şi-ar fi exercitat influenţa asupra unor membri din conducerea ASF pentru a influenţa votul din Consiliul ASF pentru avizarea Angelei Toncescu în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii de asigurări Carpatica şi pentru ca aceasta să nu fie sancţionată pentru nereguli în activitatea anterioară.

Băga mâncarea în plasă la dineuri

Gurzău s-a remarcat în 2008, înainte de a deveni parlamentar la Capitală. Pe vremea când era membru PDL şi consilier local la Cluj, deputatul raportase, potrivit declaraţiei de avere, un venit lunar al familiei de numai 1280 de lei pe tot parcursul anului 2007. Întrebat cum se descurcă, Gurzău a şocat jurnaliştii locali, spunându-le că nu mănâncă pâine, nu mănâncă seara şi, în general, mănâncă tot ce apucă pe la dineuri. “Nu am mâncat pâine şi ne-au ajutat foarte mult şi părinţii, ai mei şi ai soţiei. Cu atâtea evenimente care se întâmplă zilnic şi la care sunt invitat, aproape de fiecare dată se organizează şi dineuri, aşa că nu mai este nevoie să mănânc acasă”, spunea consilierul Gurzău în urmă cu opt ani. În luna martie, la botezul micuţului Gurzău jr. a fost prezent inclusiv fostul preşedinte Traian Băsescu, alături de soţia sa Maria. La acea vreme, Jurnalul Naţional a scris despre afacerile deputatului într-o anchetă care poate fi citită online pe site-ul jurnalul.ro.

1289 de voturi a avut Gurzău în luna iunie, când a candidat împotriva lui Emil Boc la primăria Cluj-Napoca

23.500 de euro a câştigat deputatul Adrian Gurzău de pe urma botezului din martie 2016, potrivit declaraţiei de avere din luna iunie.

×
Subiecte în articol: adrian gurzau Elena Udrea